Vaccinurile anti-COVID produse de companiile Moderna, AstraZeneca și Pfizer-BioNTech pot fi administrate persoanelor care suferă de diabet, indiferent de tipul de diabet, a anunțat, marți, Ministerul Sănătății.
„Da, vaccinurile produse de companiile Pfizer-BioNTech, Moderna și AstraZeneca-Oxford pot fi administrate persoanelor care suferă de diabet, indiferent de tipul de diabet.Conform strategiei naționale de vaccinare, acești pacienți se pot vaccina acum, în etapa a II-a”, a transmis Ministerul Sănătății într-o postare pe Facebook. Ministerul precizează că la pacienții cu diabet care au fost incluși în testele clinice nu au fost observate probleme. „Vaccinarea împotriva COVID-19 este foarte importantă pentru pacienții cu diabet, din cauza riscului crescut al acestora de a face o formă severă a bolii. Pacienții cu diabet au fost incluși în studiile clinice ale celor trei companii, fără a fi înregistrate probleme de siguranță”, se mai arată în postarea scrisă de reprezentanții Ministerului. Potrivit sursei citate, este recomandat ca în primele 48 de ore după vaccinare, pacienții cu diabet să își monitorizeze cu atenție glicemia și să se hidrateze adecvat. Reamintim că de la apariția vaccinurilor anti-COVID și până în prezent, 10.041 de vasluieni au ales să se imunizeze.