UPDATE:
Judecãtorii vasluieni au respins cererea!
Judecãtorii vasluieni au respins cererea de emitere a ordonantei presedintiale depusã la Judecãtoria Vaslui. Cererea de emitere a ordonantei presedintiale a fost fãcutã de cãtre jurista în drept european Simona Niculescu, “ca mãsurã provizorie, încetarea de îndatã din partea prepusilor acestei institutii publice (Jandarmeria Românã) a comportamentului ce încalcã drepturile fundamentale ale omului, respectiv de a nu restrictiona dreptul la libera circulatie pe teritoriul comunei Pungesti, pânã la solutionarea irevocabilã a actiunii de fond”.
AMÂNARE În cazul cererii de emitere a ordonantei presedintiale depusã la Judecãtoria Vaslui de cãtre juristul în drept european Simona Niculescu, pronuntarea a fost amânatã cu 24 de ore, motivul fiind citarea reprezentantului statului. Practic, datoritã faptului cã, a fost pârât si Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat prin Directia Generalã a Finantelor Publice, judecãtorul de sedintã a decis amânarea pronuntãrii pentru 24 de ore, deci pentru azi, joi, 12 decembrie, ora 12.
În afara reprezentantului conventional al solicitantei, avocat Oana Iovu, si a juristei în drept european Simona Niculescu, precum si reprezentanti ai protestatarilor de la Pungesti, la termenul de ieri nu a fost prezent vreun reprezentant al MAI, respectiv al Jandarmeriei Române prin reprezentant IJJ Vaslui. Sedinta de judecatã a durat doar câteva minute, judecãtoarea de sedintã cerând lãmuriri asupra cauzei si asupra faptului cã niciun reprezentant al pârâtilor nu este prezent, dupã care a anuntat cã cauza în spetã rãmâne în pronuntare. „A admite depunerea de concluzii scrise, în lipsa apãrãrii din partea institutiilor citate ar însemna încãlcarea principiilor egalitãtii”, a motivat judecãtoarea de sedintã amânarea pronuntãrii. Ulterior, prin intermediul purtãtorului de cuvânt al Judecãtoriei Vaslui, s-a anuntat amânarea pronuntãrii pentru 24 de ore, conform art. 998, alin. 4 din Noul Cod de Procedurã Civilã. „Am solicitat retragerea trupelor de jandarmi de pe teritoriul comunei Pungesti. Motivarea Jandarmeriei a fost depusã într-un singur exemplar la dosar, astfel cã nu am avut acces la acest document”, a declarat jurista Simona Niculescu, dupã dezbaterile din sala de judecatã.
Proteste la Judecãtoria Vaslui
Cererea de emitere a ordonantei presedintiale a fost fãcutã de cãtre jurista în drept european Simona Niculescu, „ca mãsurã provizorie, încetarea de îndatã din partea prepusilor acestei institutii publice (Jandarmeria Românã) a comportamentului ce încalcã drepturile fundamentale ale omului, respectiv de a nu restrictiona dreptul la libera circulatie pe teritoriul comunei Pungesti, pânã la solutionarea irevocabilã a actiunii de fond”. Încã de la orele 11, înaintea începerii sedintei de la Judecãtoria Vaslui, în fata institutiei au venit mai multi cetãteni din Pungesti, dar si alti activisti care protesteazã, de mai bine de o lunã, în tabãra de rezistentã, atât pentru a-si sustine cauza, cât, mai mult, pentru a vedea rezultatele demersului în justitie. În acelasi timp, în interiorul Judecãtoriei Vaslui, personalul fortelor de ordine a fost suplimentat cu circa 20 de jandarmi, pentru a asigura „normalitatea desfãsurãrii sedintei de judecatã”, si care au restrictionat, în limita locurilor din sala de judecatã, accesul protestatarilor care ar fi dorit sã fie prezenti la solutionarea unei cereri care-i privea direct. „Ne asteptãm ca azi, în cel de al 99- lea ceas, justitia sã fie de partea cetãtenilor români. Dorim ca acest ordin, de declarare a comunei Pungesti drept zonã specialã de sigurantã publicã, sã fie ridicat, iar locuitorii sã poatã circula liberi prin comuna lor, fãrã a fi abuzati sau intimidati de fortele de ordine. Asa cum vedeti, în ultimele zile, se pare cã interesele economice ale companiilor strãine primeazã, în ochii guvernantilor, în fata Constitutiei României si a drepturilor cetãtenilor români”, era de pãrere Ticu Pâslaru. La rândul sãu, Grigore Ciobanu, din Silistea, a declarat cã: „Am venit la Judecãtoria Vaslui pentru a vedea cum se aplicã legea în România. Dorim sã ne fie respectate drepturile garantate prin Constitutie, la libera circulatie si la libera opinie. Sunt fermier, crescãtor de animale, care, în cazul în care Chevron va demara exploatarea gazelor de sist, voi fi direct afectat. Am fost fugãriti, bãtuti, închisi, amendati, de cãtre jandarmii care apãrau doar interesele americanilor. Pe noi cine ne apãrã? Doar justitia, sperãm noi, care nu este coruptã, ne poate face dreptate!”