HC Vaslui – Universitatea Târgoviste 35-26 (17-13)
DOUÃ DIN DOUÃ… HC Vaslui este în reconstructie, dar nu avea cum sã se împiedice de Universitatea Târgoviste. Bãietii lui Gugles au avut o atitudine pozitivã si s-au impus la pas în cea de a doua etapã a Diviziei A la handbal masculin, scor 35-26.
Ieri, înaintea jocului cu Universitatea Târgoviste, HC Vaslui si-a prezentat jucãtorii care vor îmbrãca tricoul “alb-albastru” în sezonul competitional 2011-2012. Fatã de editia precedentã, în echipa Vasluiului au apãrut mai multe nume noi, jucãtori cu experientã în prima ligã handbalisticã a tãrii. De altfel, obiectivul grupãrii moldave fiind acela de a accede în Liga Nationalã. Partida de ieri nu a reprezentat decât un mic balon de oxigen, înaintea unui program incendiar, în care vasluienii se vor bate cu CSM Bacãu, CSM Cãlãrasi, Politehnica Iasi si CSU Bucovina II Suceava. Adversara Vasluiului, Universitatea Târgoviste câstigase în prima etapã cu Dunãrea Brãila, însã în partida de ieri nu a arãtat cã este pregãtitã sã se lupte pentru primele locuri ale clasamentului. Firesc, chiar dacã startul de meci a fost mai ezitant, meciul a curs într-o singurã directie, Vasluiul fiind peste Universitatea, echipã la care evolueazã Sava, fost jucãtor la HC Vaslui, în sezonul precedent. La pauzã diferenta era de patru goluri, 17-13, si putea fi si mai clarã dacã bãietii lui Gugles nu ar fi ratat cu seninãtate din pozitie de unu la unu cu portarul advers. Aspectul meciului nu s-a schimbat prea mult nici în partea secundã, doar cã vasluienii au ratat mai putin, iar diferenta, cum era si normal, a crescut. La final, Vasluiul s-a impus cu 35-26, un rezultat care aduce douã puncte importante în seria A a Diviziei A la handbal masculin. În etapa viitoare, joi, 29 septembrie, ora 17.00, vasluienii au un meci extrem de greu, pe terenul celor de la CSM Bacãu, una dintre cele mai bune echipe din aceastã serie.
Gugles: “Multumit de rezultat”
Chiar dacã se declarã multumit de rezultat, antrenorul Vasluiului, Liviu Gugles nu este multumit de evolutia jucãtorilor sãi, mai ales în situatiile de unu la unu cu portarul advers. Tehnicianul sperã ca aceastã problemã sã fie rezolvatã pânã la partida de joia viitoare cu CSM Bacãu. “Multumit de rezultat, dar nemultumit de joc. Am fãcut greseli în atac si în apãrare. Gresim în continuare în situatii de unu la unu cu portartul si sperãm ca pânã la urmãtorul meci sã punem la punct si aceste carente, astfel încât sã obtinem un rezultat bun, mai ales cã vom întâlni o contracandidatã la lupta pentru calificarea la baraj”, a declarat Liviu Gugles.
Lotul de jucãtori:
Portari: Alexandru Vasiliu (24 ani), George Plesca (20 ani)
Extremã stânga: Vasilicã Barac (20 ani), Traian Câmpanu (20 ani), Mãdãlin Petraru (26 ani).
Inter stânga: Constantin Moldovanu (19 ani), Alin Filip (20 ani), Cosmin Cobuz (24 ani).
Centru: Adrian Arbone (24 ani), Marian Stan (26 ani), Neculai Volocariu (26 ani).
Inter dreapta: Ionut Caciuc (24 ani), Valentin Anton (22 ani).
Extremã dreapta: Marius Musteatã (26 ani), Alin Bãhnãreanu (24 ani).
Pivot: Mihai Tucaliuc (19 ani), Dragos Soare (22 ani)
Antrenor principal: Liviu Gugles
Antrenor secund: Laurentiu Cozma
Maseur: Ovidiu Puscasu
Director executiv: Sorin Aprodu