Guvernul României a adoptat în sedinta din 28 octombrie a.c. Ordonanta de Urgentã privind unele mãsuri în domeniul asigurãrii unor categorii de persoane în sistemul public de pensii. Astfel, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contributiei de asigurãri sociale, pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurãri sociale neintegrat acestuia. „Cei interesati de aceastã facilitate se pot adresa institutiei noastre în vederea încheierii unui contract de asigurare socialã cu Casa Judeteanã de Pensii Vaslui, pânã la data de 31 decembrie 2010. Subliniem faptul cã acest contract de asigurare socialã poate fi încheiat în numele persoanei interesate si de mandatarul acesteia, desemnat prin procurã specialã”, a declarat Marius Arcãleanu, directorul executiv al Casei Judetene de Pensii Vaslui. Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contributiei de asigurãri sociale, sunt cele care se încadreazã în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socialã potrivit prezentei ordonante de urgentã si ultimii 5 ani anteriori acestei date (s.n. octombrie 2005 – decembrie 2010). Contributia de asigurãri sociale datoratã se calculeazã prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul, a cotei contributiei de asigurãri sociale pentru conditii normale de muncã, reglementatã de legislatia în vigoare pentru fiecare din luna/lunile din perioadele pentru care se solicitã efectuarea plãtii în vederea considerãrii stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Baza lunarã de calcul o constituie cel putin valoarea unui salariu de bazã minim brut pe tarã garantat în platã, reglementat de legislatia în vigoare pentru fiecare din luna/lunile din perioadele pentru care se solicitã efectuarea plãtii contributiei de asigurãri sociale. Salariul de bazã minim brut pe tarã, garantat în platã, este cel aprobat prin hotãrâre a Guvernului. Plata contributiei de asigurãri sociale se efectueazã într-o singurã transã sau esalonat, în transe, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010 prin mandat postal sau prin orice alt mijloc de platã prevãzut de lege, inclusiv în numerar la casieria Casei Judetene de Pensii Vaslui.