spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

VIDEO | Vasluienii au luat cu asalt Iașul. Sute de pelerini din județ participă la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

- Advertisement -

PELERINAJ… Sute de enoriașii vasluieni se află, în aceste zile, în Iasi, capitala Moldovei, acolo unde are loc cel mai mare eveniment religios găzduit de Mitropolia Moldovei și Bucovinei: sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Cu flori și busuioc în mâini, oamenii așteaptă până și zece ore la coadă ca să ajungă la raclă și să se roage pentru bunăstarea lor și a familiei. Printre aceștia s-au numărat și preoții din comunele Gherghești și Hurdugi. „Suntem un grup de credincioși din județul Vaslui, mai exact din Parohia Hurdugi. Cu mila Domnului, ne-am adunat 60 de pelerini, ca să venim la Sfânta Preacuvioasă Parascheva pentru a ne ruga pentru pace, unitate și dragoste între frați”, a spus preotul Macovei Vlăduț Alexandru din Hurdugi. „Am venit împreună cu aproximativ 80 de credincioși, mulțumită domnului primar Neculai Nixon Ibănescu, care ne-a facilitat, așa cum face în fiecare an, mijlocul de transport. Am venit să aducem slavă și mulțumire Preacuvioasei pentru ajutorul oferit an de an”, a spus preotul Martin Daniel Florin din comuna Gherghești.

Enoriașă din județul Vaslui
Enoriașă din județul Vaslui

Pentru multi vasluieni, pelerinajul la Sfânta Cuvioasã Parascheva a devenit o traditie pe care o urmeazã an de an. „Vin de 21 ani la Sfânta Parascheva. Ea ne-a dat toată nădejdea și puterea. Ea ne-a ajutat, ne-a ridicat din patul durerii și al suferinței. Și pe mine, și pe copii, și pe nepoți, și pe strănepoți, și pe oamenii străini, și pe toți bolnavii din lume. Medicii și asistentele să aibă grijă de bolnavi, iar noi să ne rugăm de sănătate la Sfânta Parascheva. Să ne acopere Domnul de tot răul”, ne-a declarat una dintre enoriașeșe din județul Vaslui, prezentă la pelerinajul Sf. Cuvioase Parascheva. „Am 78 de ani și vreo patru ani de când vin. Sfânta Parascheva ne ține pe pământ sănătoși”, a adăugat o altă enoriașă din Vaslui. „Este a zecea oară când vin. De câte ori am venit am simțit că am fost ajutată. M-am simțit bine sufletește, tocmai de aceea am continuat să vin cu gânduri de sănătate, pace, înțelepciune”, a spus o enoriașă din județul Vaslui, prezentă la pelerinajul din Iași.

În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba va fi oficiată pe un podium amplasat în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane

Pelerinajul religios a început marţi dimineaţă, când racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din incinta Catedralei Mitropolitane Iaşi, apoi a fost aşezată în baldachinul special amenajat în curtea lăcaşului de cult. La Iaşi vor fi aduse de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos şi sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Racla cu sfintele moaşte va rămâne în curtea catedralei până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult. Pe 14 octombrie 2024, va avea loc slujba Sfintei Liturghii care va fi săvârşită pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. wă……dar care mai stie pe unde este ţiganu ăla borât numit cisti carp, mare kakarateka, care bătea copii_?????
    Unde esti mă avortatule fututias familia in iad să te fut de kkt!!!!!!!!!

  2. Creca ai vrut sa spui mii nu sute. Si mie mi se pare ca prea doar despre sarbatoarea asta vezi toata ziua la tv, eu deja dau skip… Cand sunt evenimente din oricare alt judet din Moldova nu apare niciodata la tv dar din iasi imediat toate prostiile apar, nu zic de sarbatoare ci de alte prostii.

    Asta e tara in care traim si astea sunt televiziunile de 2 lei.

  3. Mai credincioșilor care credeți ca sunteți.Ce faceți voi acuma la Iași nu mai spuneți la nimeni păstrați pentru voi, altfel v-ati dus sa va rugați degeaba. V-ati dus pe post de credincios nu de observator sa dați interviuri ,sa va dați în poza sa va vedeți la televizor.Si nu mai plângeți pe acolo,rugați-vă și dacă ești credincios curat atunci Dumnezeu te va ajuta.Altfel e timp pierdut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.