spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Vasluienii au liber la vânzarea bovinelor în UE

- Advertisement -

România a fost recunoscutã prin decizie a Comisiei Europene ca fiind oficial tarã liberã de brucelozã bovinã. Urmare a acestei recunoasteri, începând din acest an, crescãtorii români de bovine pot participa la comertul intracomunitar cu animale vii.

Anul 2014 aduce vesti îmbucurãtoare pentru crescãtorii de bovine de pe teritoriul României. Acestia au primit liber la exportul de animale vii pe tot cuprinsul Uniunii Europene, din exploatatiile pe care le detin, dupã ce România a fost recunoscutã prin decizia Comisiei Europene ca tarã oficial liberã de brucelozã bovinã. România fãcea parte dintr-un grup restrâns de state membre indemne sub raportul aceastei boli. Aceasta decizie luatã la nivel european este o confirmare a implicãrii medicilor veterinari si a institutiilor de profil în implementarea Programului national de eradicare, control si monitorizare a brucelozei bovine. Medicii veterinari reusiserã eradicarea acestei boli în tara noastrã încã din anul 1963, datã la care a fost declarat ultimul focar, iar acum au fost îndeplinite conditiile prevãzute în legislatia europeanã pentru recunoasterea statutului oficial de tarã liberã. Boalã infectioasã deosebit de gravã, bruceloza are caracter sezonier, apãrând în lunile martie-mai, fiind una dintre cele mai temute zoonoze, boala putându-se transmite de la animale la om. „Preventia si combaterea se realizeazã prin respectarea normelor sanitar-veterinare obligatorii în miscarea animalelor, respectiv prin asigurarea conditiilor de întretinere si igienã corespunzãtoare. În judetul Vaslui, datoritã caracterului si potentialului agrozootehnic important al zonei, existã un numãr semnificativ de exploatatii comerciale si ferme de tip gospodãresc în care sunt crescute bovine. În cele 9 exploatatii comerciale sunt înregistrate 2500 capete bovine, iar în curtile cetãtenilor alte 60000 capete bovine, acestea reprezentând o sursã importantã de subzistentã a populatiei din mediul rural. Facilitarea accesului pe piata comunitarã creatã de acestã decizie a Comisiei Europene poate reprezenta o pârghie pentru relansarea economicã a tuturor categoriilor de întreprinzãtori din domeniul agrozootehnic din judet”, a declarat dr. Traian-Costantin Petcu, directorul executiv al DSVSA Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.