INTERVIU… “Nu aspirã sã devinã vedetã, ea chiar este vedetã”. Cu aceste cuvinte, publicistul Mircea Dinescu descrie una dintre cele mai talentate vasluience ale momentului: Raluca Radu. Tânãra studentã la Etnologie si Folclor, înzestratã cu o voce fenomenalã, frumusete si, mai presus de toate, o modestie cum rar mai gãsesti, a fãcut senzatie, în ajunul Crãciunului, în finala la concursul “Vedeta popularã” de pe TVR 1, unde a iesit pe locul al III-lea. Le-a fãcut pe solistele de muzicã popularã Niculina Stoican si Cornelia Rednic sã o aplaude si sã exclame “ce momente frumoase”, pe Grigore Lese sã-i evidentieze atuurile – “a excelat prin glas, pentru cã a intrat cu nerv”, “s-a fãcut plãcutã si auzitã”, iar pe cunoscuta realizatoare de emisiuni TV Elise Stan sã spunã cã are o “voce gravã, absolut minunatã, cu elemente definitorii pentru muzica lãutãreascã”. Pentru cã editia “Vremea Nouã” de astãzi este despre vasluienii care fac sã rãsune numele judetului în toatã tara, astãzi vã invitãm sã o cunoasteti pe Raluca asa cum este ea, dezinvoltã, energicã si perfectionistã. Vã oferim un interviu de suflet, despre muzicã, premii si momente dragi ei, în rândurile urmãtoare.
Reporter: Raluca, îti mai aduci aminte când ai urcat prima datã pe o scenã, în fata unui public? Cum a fost, ce ai simtit? Ce ai cântat?
Raluca Radu: Da, tin minte cã prima datã am urcat pe o scenã în clasa I, la serbarea scolii, dar, sincerã sã fiu, nu mai stiu ce si cum m-am simtit. În schimb, îmi amintesc unul dintre primele concursuri la care am participat. Eram în clasa a III-a si participam la concursul “Stelutele Mãrii”, care avea loc în Odessa, Ucraina. Îmi amintesc cã eram toti concurentii pe scenã si au început sã se distribuie premiile. Se dãduserã mentiunile, premiile III si II. S-a dat si premiul I si eu nu fusesem strigatã. Mã întrebam: “oare atât de prost am cântat încât nici mãcar o diplomã de participare nu am meritat?”. Am iesit de pe scenã, fiind extrem de dezamãgitã. Desi era una dintre primele aparitii pe scenã, stiu cã în momentul acela îmi doream sã ajung acasã si sã mã ia mama în brate. Mi-am promis, de asemenea, cã nu o sã mai cânt niciodatã. Îmi amintesc cã am început sã mã schimb de costumul pe care-l purtam, când doamna profesoara Maria Cornea a venit la mine si mi-a spus cã organizatorii au spus cã trebuie sã cânt eu. Sincerã sã fiu, nu prea voiam, dar m-am gândit cã dacã tot mã las de cântat, sã închei frumos aceastã etapã, asa cã am acceptat sã mai cânt. Am intrat pe scenã, am cântat “Mãi bãditã de la Prut” (asa se chema cântecul cu care am concurat) si ce credeti? Dintr-o datã vãd o fatã cã vine cu un trofeu! N-are sens sã vã mai spun cã nu m-am lãsat de cântat, nu?
Rep: Stiu cã ai fost membrã a Coralei “Fantasia”. Cum a fost trecerea de la muzica coralã la muzica popularã?
R. R: Am început la grupul “Mugurelul” coordonat de sotii Maria si Mihail Cornea, doi oameni pe care îi port în suflet mereu si cãrora o sã le multumesc pentru cã m-au ajutat chiar în momentele critice ale începutului. Primul meu spectacol alãturi de acest grup a fost în Italia. Pot spune chiar cã m-am lansat pe o scenã internationalã! Grupul “Mugurelul” era, atunci, parte dintr-un proiect de promovare a folclorului muzical moldovenesc, împreunã cu o parte din elevii Liceului de Muzicã din Iasi). Despre “Fantasia” stiam de micã. Stiu cã mã uitam la televizor cu mama, aveam în jur de 8 ani, si vedeam concertul de 10 ani de la înfiintare. Parcã revãd toatã secventa. Eram fascinatã! Nici nu visam sã ajung vreodatã membrã a acestei corale, mi se pãrea ceva mult prea mare, dar se pare cã, acolo Sus, cineva a avut grijã ca eu sã ajung la “Fantasia”. Am fost o “fantasticã a Fantasiei” 7 ani, dacã vã vine sã credeti, dintr-a patra pânã în clasa a XI-a. Ce perioadã frumoasã… S-au împletit atât de bine si frumos activitãtile celor douã grupuri în care activam, încât nu am simtit vreo trecere. Pentru mine, totul si-a urmat cursul firesc, as putea spune.
Rep: Stiu cã ai câstigat multe premii în muzicã si cã, bãnuiesc, toate îti sunt dragi. Dar e unul la care tii în mod special?
R. R: Clar, fiecare concurs are locul lui în sufletul meu si de peste tot am venit mai bogatã! Fie cu un premiu, fie cu sfaturi, fie cu prieteni (si uitându-mã în urmã, ãsta e cel mai mare câstig). Totusi, nu voi uita concursul “Cântecul de dragoste de-a lungul Dunãrii”, concurs international, extrem de cunoscut si la care participã concurenti foarte buni. Abia terminasem liceul si am zis sã particip si eu. Mi-era teamã, recunosc, dar voiam sã mai cânt o datã cu lãutarii maestrului Botgros. Cu un an în urmã participasem la un concurs la care acompaniamentul era asigurat de orchestra “Lãutarii” si acolo l-am întâlnit pe maestrul Nicole Botgros. Luasem premiul I, dar simteam cã adevãratul premiu era întâlnirea cu celebrul dirijor. Cântasem în concurs si o fãcusem bine. Simteam asta, vedeam din reactia publicului, dar nu mã asteptam la un premiu pentru cã din 30 de concurenti, doar 5 erau premiati. Venise momentul galei laureatilor si mare mi-a fost surpriza când am obtinut premiul al III-lea! Simteam deja cã plutesc. Mã vede maestrul Botgros si mã felicitã, spunându-mi cã dumnealui mi-ar fi dat premiul cel mare si cã sã stau fãrã grijã cã o sã ajung mare. În momentul acela, premiul al III-lea pe care îl tineam în mânã a devenit mai important decât trei trofee.
Rep: Si la concursul “Vedeta popularã” ai fost foarte bunã? Cum a fost toatã aceastã experientã?
R. R: Este posibil sã sune a cliseu, dar tot ce a însemnat “Vedeta Popularã” a fost un vis devenit realitate! O experientã pe care cu sigurantã nu o sã o uit si care m-a ajutat sã-mi dau seama cã aici mi-e locul, pe scenã, sã cânt si sã mã bucur pentru energia pe care o primesc din partea celor care mã ascultã. Concursul acesta m-a trecut prin atâtea stãri, încât îmi dau seama cã mi-e greu sã-l descriu în câteva cuvinte. Simt cã mi-am depãsit limitele în acest talent show, tocmai pentru cã am reusit sã cânt piese din genuri muzicale diferite fatã de cele pe care le cântam pânã a participa la acest concurs. Nu pot vorbi despre acest concurs fãrã a mã bucura cã am avut ocazia sã cânt cu o orchestrã extraordinarã, “Valahia”, dirijatã de Marius Zorila, fãrã a fi recunoscãtoare de sprijinul coregrafic al “Junilor Sibiului” si fãrã a fi extrem de mândrã cã am avut ocazia sã cunosc si chiar sã lucrez cu o echipã de televiziune si nu orice echipã, ci echipa TVR!
