Vasluian dispărut și regăsit după 82 de ani. Povești dramatice din Cotul Donului

AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL… Poveștile celor dispăruți în focul devastator al celui de-al Doilea Război Mondial par uneori înghițite de uitare, dar atunci când ies din întuneric, ele răscolesc suflete și amintiri. După 82 de ani de întrebări dureroase și tăceri grele, destinul fruntașului Gheorghe Jidanu, un tânăr de doar 20 de ani din Corni-Albești, ne reamintește prețul nemăsurat al războiului. În bătălia de la Cotul Donului, în care tinerii României au fost zdrobiți de blindatele sovietice și neglijența aliaților, ecoul sacrificiilor lor răzbate până azi. A fost bătălia în care România a pierdut cei mai mulți soldați, 180.000 de victime, în câteva zile dintr-un total de 800.000 cât a pierdut țara noastră în cel de-al Doilea Război Mondial. Haideți să vedem povestea acelor zile, a sacrificiului inutil al unor tineri admirabili, cu idealuri, care au sfârșit în acel loc, dar mai cu seamă a dispariției unei Divizii întregi (a 15-a) în care erau înrolați cei mai mulți vasluieni. Vă prezentăm și cazul a doi tineri eroi din Corni Albești, fruntașului Gheorghe Jidanu, abia ajuns pe front și al sergentului major, Ioan Șchiopu, fost polițist în Huși, care a primit de la rege un baston, după ce a fost rănit la picior în luptele anului 1941, dispăruți la Cotul Donului (lângă Stalingrad, azi orașul Volvograd), în acel noiembrie sângeros din 1942.

Războiul a fost și este unul dintre cele mai dramatice momente pe care omenirea le-a trăit, și din păcate le trăiește în continuare, chiar în vecinătatea noastră. Astăzi vom prezenta ecourile celui de-al Doilea Război Mondial, care se resimt din plin și în prezent. Deși s-au scurs 79 de ani de la sfârșitul celui mai mare război cunoscut de omenire, consecințele acestuia se resimt și astăzi prin orfanii de război și familiile zdruncinate de moartea celor dragi: soți, părinți, fii și vecini. România a pierdut peste 800.000 de oameni, militari și civili, atât în urma operațiunilor pe front cât și în timpul luptelor purtate în țară. Din păcate, după opt decenii scurse, statul român nu a demarat niciun proiect consistent pentru identificare tuturor morților, dispăruților și prizonierilor din război, pentru ca familiile să afle într-un sfârșit care a fost soarta străbunicilor, bunicilor și părinților, în anumite cazuri. Astfel, cetățeanul de rând este nevoit să pornească singur într-un demers complicat de cercetare arhivistică.

Bătălia de la Cotul Donului

Unul dintre cele mai dramatice momente din istoria militară a României, și poate cel mai dramatic, este bătălia din Cotul Donului, locul unde am pierdut 150.000 de soldați: morți, dispăruți sau prizonieri. Cu siguranță, mulți dintre dumneavoastră aveți în familie un strămoș care a luptat în această bătălie, sau cel puțin cunoaște un caz. Personal, am în familie cazul fratelui străbunicii, un tânăr de 20 de ani care a mers pe front înainte de vârsta recrutării, și care se numără printre cei 150.000 soldați pierduți, el făcând parte din marea categorie a dispăruților.

Vasluienii în linia a doua de pe frontul de la Cotul Donului. Un ofițer notează momentul atacului rușilor

O să prezint pe scurt bătălia din Cotul Donului, unde tinerii județului nostru au căzut într-un număr mare. Trupele germane erau foarte aproape de a cuceri orașul Stalingrad în totalitate, controlând peste 90% din teritoriul acestuia. Sovieticii au retras diviziile staționate la granița cu Japonia ce erau specializate în lupta de iarnă și au pregătit un număr impresionant de trupe și tehnică motorizată pentru ofensiva din jurul orașului Stalingrad. Diviziile românești din Armata a 3-a au raportat către statul major al Grupului de Armate Don faptul că rușii au adus importante trupe în zona operațională română și că se pregătește un atac de proporții mari, se cerea creșterea numărului de tunuri anticar și blindate. Ofițerii germani întârzie să trimită acest ajutor, iar la 19 noiembrie 1942 ora 5.20 dimineața, o formidabilă masă de lansatoare de rachete și obuziere de calibru mare, deschid focul simultan pe tot frontul Armatei a 3-a, începea operațiunea Uranus. Tirul artileriei ține 2-3 ore, iar vibrațiile pământului sunt simțite la zeci de kilometrii în spatele frontului, fiind unul dintre cele mai mari baraje de artilerie din cel de-al Doilea Război Mondial, care a fost suportat de tinerii noștri. Printr-o ceață deasă își fac apariția trei armate sovietice care atacă singura armată din zonă, pe cea română. Din cauza ceții și a vremii neprielnice, artileria română și tunurile anticar nu pot lovi țintele inamice, iar frontul este rupt. Divizia 15 Infanterie, în care au luptat mare parte din soldații proveniți din județul Vaslui, se afla în linia a 2-a, în spatele Divizie 13 Infanterie, sublocotenentul Nicolae Nicolau, comandant de pluton la Grupul 15 Recunoaștere al Diviziei 15 descrie situația: „În jur de ora 10.00 am auzit zgomotul luptei apropiindu-se de noi. Curând am aflat de la comandamentul escadronului, căpitanul Virgil Alexe, că inamicul a rupt apărarea Diviziei 13 și a ajuns în fața poziției diviziei noastre… Zgomotul loviturilor de artilerie și aruncătoare ne indică în mod clar că inamicul a atacat centrul nostru de rezistență de la flancul drept al diviziei”. Se ordonă rezistență totală, în ciuda faptului că trupele se aflau într-o situație critică. 

Divizia a 15-a încercuită de trupele inamice și călcată de tancuri

Divizia 15 este atacată de valuri nesfârșite de 30-40 tancuri inamice, ce distrug totul în calea lor, puținele tunuri anticar sunt scoase rapid din luptă de focul inamic, iar Regimentul 10 Vânători este greu lovit în după amiaza zilei. A doua zi, 20 noiembrie 1942, divizia este încercuită de blindatele sovietice care atacau necontenit. Dezastrul este iminent! La 21 noiembrie generalul Sion transmite: „Suntem în situație disperată! Acesta este ultimul cuvânt! Am hotărât să luptăm!”. Se formează o linie de retragere din resturile trupelor diviziilor: 5, 6, 13, 14 și 15, coloana se întindea pe o distanță de 30 km, fiind vulnerabilă la atacurile inamice din flancuri. Coloana atinge râul Țarița, avangarda trece, însă blindatele grele sparg gheața și trupele din spate sunt obligate să se împrăștie în flancuri. Resturile Diviziei 15 sunt încercuite în localitatea Bolșaia Donșcinka, unde comandantul diviziei, generalul Sion cade pe câmpul de luptă. Soarta soldaților români a fost groaznică, fiind uciși sau capturați.

Vasluienii noștri dispăruți în luptă. Cazul lui Gheorghe Jidanu din Corni Albești

DISPĂRUT… După cum menționam la începutul articolului, o să prezint cazul fruntașului Gheorghe Jidanu din satul Corni-Albești, comuna Albești, născut la 8 decembrie 1921 din părinții Ion și Cristina, singurul băiat al familiei. La vârsta de 20 de ani urmează cursurile premilitare, fiind însuflețit de exemplul tatălui, care și-a apărat țara cu prețul vieții în Primul Război Mondial, cât și în cel ce avea să urmeze. În februarie 1942 este încorporat în Regimentul 10 Vânători, la 21 septembrie 1942 este trecut din zona interioară în zona operativă, pe scurt, pleacă la război. Din păcate pentru tânărul albeștean, avea să participe la prima și ultima lui luptă, în Cotul Donului, cu regimentul care avea să fie cel mai greu lovit și distrus. Gheorghe nu s-a mai întors niciodată acasă și nu s-a știut nimic despre soarta lui, părinții, Ion și Cristina, au murit strigând după singurul lor fiu. După 82 de ani am reușit să aflu o mică parte din povestea lui Gheorghe, pe baza foii matricole identificate în Arhivele Militare Pitești. După o așteptare de doi ani am primit fotocopia foii matricole în care este scris „Dispărut în luptele de la Cotul Donului 22.11.1942, conform Ordinului de Zi 423/1942”. Dispărutul era cel care a murit în timpul luptei și nu s-a putut identifica din cauza avansului inamicului, ori a fost luat prizonier, ori a fost rănit și a rămas în urmă, etc. Cel puțin, după 82 de ani am aflat o mică parte din destinul unui tânăr vasluian. Astfel de exemple se întâlnesc în majoritatea cazurilor.

Ioan Șchiopu, polițistul ajuns militar, decorat de rege, dispărut la Cotul Donului

DECAPITAT… Am să prezint și cazul sergentului-major Șchiopu Ioan din Corni-Albești, luptător în Regimentul 25 Infanterie al Diviziei 15, căsătorit în satul Corni și ucis în luptele din Cotul Donului. Șchiopu Ioan, născut la 31 martie 1913, absolvent al Școlii de lucrători agricoli de pe lângă Ferma Dobrovăț, căsătorit cu Findița din Corni. În perioada 1939-1940 este polițist în orașul Huși. Moare în Cotul Donului, decapitat de o schijă, iar corpul a mers câteva zeci de metri fără cap (episod relatat de un consătean, martor la eveniment), oficial, dispărut la 20 noiembrie 1942. Înainte de lupta de la Cotul Donului, Ioan a fost rănit la picior în luptele din anul 1941 și internat într-un spital din București, fiind vizitat de Regele Mihai și regina mamă Elena, moment când regele i-a dăruit un baston care se află și astăzi în posesia familiei. A fost decorat cu medalia „Cruciada împotriva comunismului”. În urma lui a rămas familia fără tata, una dintre fetele lui trăiește și astăzi în satul Corni, un viu exemplu al dramei războiului care se resimte și la 82 de ani după moartea unui om.