Deşi este cunoscut mai mult pentru scrierile sale, Vasile Alecsandri a fost unul dintre cei mai remarcabili oameni politici de la jumătatea secolului al XIX-lea. Susţinător convins al idealului unirii provinciilor române, el a participat la Revoluţia din 1848 şi apoi, forţat să părăsească Moldova, face lobby visului unionist în Occident, în special în Franţa
În 1834, pe când avea doar 13 ani, Alecsandri este trimis de către părinţii săi să studieze la Paris. Bineînţeles, nu singur, căci aşa erau vremurile – tânărul se afla într-o companie selectă, alături de mai mulţi fii ai boierilor moldoveni, printre care şi viitorul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza. Imediat după ce a obţinut diploma de Bacalaureat, el se întoarce în ţară şi îşi face debutul în literatură. În perioada premergătoare mişcării paşoptiste, când suflul schimbării începuse deja să bată în Europa şi ajungea pe alocuri şi în Ţările Române, Vasile Alecsandri îşi arată sprijinul faţă de ţăranii şi emanciparea lor, punându-i în prim-plan pe scenă, prin piesa de teatru „O nuntă ţărănească“, pe care dramaturgul însuşi o consideră un „tablou naţional într-un act“. În fapt, îi aducea în centrul atenţiei pe ţărani prezentându-i într-un scenariu care invita la simpatie, înţelegere şi compasiune. De asemenea, organizează spectacole cu scop caritabil pentru sprijinirea săracilor. Totodată, Alecsandri lupta pentru autonomia şi independenţa naţională, cu precădere faţă de sultan, însă şi împotriva domnitorului Mihail Sturdza – chiar a şi publicat un manifest acuzator destinat acestuia, intitulat „Protestaţie – În numele Moldovei, a omenirei şi a lui Dumnezeu“, în care se revolta mai degrabă faţă de domnitor decât împotriva orânduirii sociale. Manifestul a avut ecou, iar domnitorul, potrivit relatărilor vremii, era cu adevărat nehotărât în privinţa viitorului său întrucât nu doar Iaşiul era sub presiune, ci întreaga ţară a Moldovei.
Citeste mai mult: adev.ro/qx4cw5
