Vânzarea companiei Cupru Min către Roman Cupper a eşuat. Firma canadiană a refuzat să depună într-un cont bancar garanţia pentru investiţiile de mediu , să achite în maxim o lună preţul pentru acţiuni şi să accepte publicarea documentului de privatizare.
Reprezentanţii Ministerului Economiei şi ai Oficiului pentru Participaţiile Statului şi Privatizării în Industrie au negociat, vineri, cu reprezentanţii companiei Chevron clauzele contractului pentru privatizarea Cupru Min .
Potrivit Mediafax, negocierile s-au prelungit deoarece statul insista ca investitorul să deschidă un cont escrow în sumă de mai multe zeci milioane euro , pentru a se asigura că investiţiile de mediu vor fi realizate. O altă condiţie la care partea română nu a renunţat a fost publicarea contractului.
Discuţiile pentru încheierea contractului au început joi seara şi au continuat pe tot parcursul zilei de vineri, când a expirat termenul limită pentru încheierea contractului.
În contractul de vânzare-cumpărare a Cupru Min ar fi fost incluse, ca şi clauze care nu pot fi negociate, prevederi prin care cumpărătorul trebuie să îşi asume obligaţia de a realiza investiţiile pentru protecţia mediului, dar şi investiţii suplimentare pentru supraînălţarea barajului Valea Şesei şi reabilitarea drumurilor existente şi realizarea unor drumuri noi.
La începutul săptămânii trecute, firma canadiană Roman Copper Corp. a câştigat licitaţia pentru preluarea Cupru Min Abrud la preţul de 200,77 milioane euro , de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei, de 57,3 milioane euro .
www.antena3.ro