spot_img
4 C
Vaslui
11-nov.-2024
spot_img

Vâlcea: Bebeluş de trei luni ars într-un incendiu

- Advertisement -

Un bebeluş în vârstă de trei luni a murit, miercuri seara, la Spitalul Judeţean Vâlcea, după ce a suferit arsuri pe 75% din corp, în urma unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din cartierul Colonie Nuci din Râmnicu Vâlcea.

Alte două fetiţe, de doi şi respectiv patru ani, aflate în locuinţa incendiată, au fost transportate la spital, dar situaţia lor este stabilă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SMURD Vâlcea, Octavian Fulger, „pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘General Magheru’ al judeţului Vâlcea au fost solicitaţi miercuri seara pentru stingerea unui incendiu la o baracă în Colonia Nuci (…) ca urmare a incendiului, un copil de trei luni a suferit arsuri pe circa 75% din corp, iar alţi doi (de 2 ani, respectiv 4 ani) au fost intoxicaţi (stare stabilă). Copiii au fost transportaţi la urgenţe de către un echipaj SMURD (fetiţa de 2 ani) şi 2 echipaje ale SAJ Vâlcea’.

Din primele cercetări, se pare că părinţii copiilor nu se aflau acasă în momentul producerii incendiului, provocat, se pare, de un scurtcircuit electric produs la un prelungitor.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.