Harababură totală la Spitalul Municipal Rădăuţi, după ce managerul Dorin Tibeică a fost demis din funcţie, măsură revocată ulterior, pentru ca ieri să fie demis pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână. Efectul de bumerang al acestor decizii controversate şi luate în pripă a fost acela că ieri dimineaţă întreg Consiliul Director al Spitalului Municipal Rădăuţi şi-a dat demisia.
Directorul medical, Liviu Dubei, directorul financiar, Rodica Lăcrimioara Gafiţescu, şi directorul de îngrijiri, Doina Ruşti, şi-au înregistrat ieri demisiile la secretariat şi aşteaptă trecerea celor 30 de zile legale pentru ca locul lor să fie luat de alte persoane.
„Mi s-a părut abuzivă schimbarea domnului director, mai ales că s-a făcut fără viza secretarului primăriei, iar eu nu pot să mă alătur unei astfel de decizii. Am preluat spitalul cu datorii, iar acum în cont sunt 7,3 milioane de lei, soldul la 31 august. Eu cred că nu era nici un motiv pentru ca domnul Tibeică să fie demis, dar deja asta e o altă discuţie”, a arătat directorul financiar-contabil Rodica Lăcrimioara Gafiţescu.
Pe de altă parte, directorul medical Liviu Dubei a amintit că în cursul acestei luni trebuia organizat concursul pentru şefii de secţie, iar un manager interimar nu are atribuţii în acest sens.
„Cel mai probabil se va recurge la prelungirea interimatelor pe cele opt secţii din spital, dar din punctul meu de vedere nu este o chestiune deloc plăcută”, a precizat medicul Liviu Dubei.