spot_img
14.8 C
Vaslui
04-oct.-2024
spot_img

Va purta Dumitru Buzatu “brățară electronică”, sau rămâne în continuare un inculpat cu statut special?

- Advertisement -

PREMIERĂ… Odată cu prelungirea măsurii controlului judiciar, fostul șef al județului, Dumitru Buzatu, “se califică” pentru a fi beneficiarul unui sistem de monitorizare electronică, extins de la 1 octombrie în toată țara și prezentat cu multă enfază de către IPJ Vaslui. Ținând cont de faptul că sistemul de monitorizare electronică se aplică inclusiv celor aflați sub control judiciar, iar cum Dumitru Buzatu nu are voie să părăsească limitele județului Vaslui, un astfel de sistem ar putea ușura munca polițiștilor. Numai că nu credem că fostul președinte al CJ Vaslui va purta brățară electronică. A fost mereu un inculpat special, nu a purtat cătușe și a avut în arestul preventiv de la Penitenciarul Vaslui, condiții privigeliate. Totuși, în ultimele săptămâni a devenit mai puțin special. A reușit performanța să vină la instanță fără aghiotant. Consilierul său personal, Alexandru Barbu, nu l-a mai însoțit pe Buzatu la instanță.

La două zile de la prezentarea oficială, de către IPJ Vaslui, a sistemului extins de monitorizare electronică, iată că apar și candidați care “să beneficieze” de acest sistem. Vedeta ar putea fi chiar Dumitru Buzatu. Și asta după ce judecătorii Tribunalului Vaslui au decis prelungirea măsurii controlului judiciar cu încă 60 de zile. De asemenea, Radu Judele, expertul complice la șpaga luată de Buzatu în portbagajul mașinii de serviciu, poate primi o brățară de monitorizare. “Verifică și constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar, luată față de inculpatul Buzatu Dumitru. Menține măsura controlului judiciar luată față de inculpatul Buzatu Dumitru. Măsura controlului judiciar va fi verificată în termen de 60 zile. Verifică și constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar, luată față de inculpatul Judele Radu, rămasă definitivă prin necontestare. Mentine măsura controlului judiciar luată față de inculpatul Judele Radu. Măsura controlului judiciar va fi verificată în termen de 60 zile. Constată că inculpații au fost asistați de avocați aleși. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia Tribunalului Vaslui.

Cu sau fără brățări, dosarul lui Buzatu bate pasul pe loc în instanțe

Reamintim faptul că a trecut mai mult de un an de când Dumitru Buzatu a fost prins, pe malul bălții de la Cârja, cu o șpagă de 1,25 milioane de lei în portbagajul mașinii de serviciu, șpagă despre care acesta spunea că reprezintă, de fapt, economiile personale. Numai că procurorii DNA nu l-au crezut. Procesul acestuia bate însă pasul pe loc. După ce în decembrie 2023, procurorii l-au trimis în judecată, nici până acum nu a început procesul. Stă blocat în camera preliminară. De patru luni, dosarul stă la Curtea de Apel, unde se judecă o contestație a procurorilor după ce Tribunalul Vaslui a eliminat de la dosarul cauzei niște dovezi obținute de procurorii anticorupție cu ajutorul tehnicii de supraveghere audio-video. Una dintre probele eliminate face referire la întâlnirea pe care a avut-o omul de afaceri Emil Savin cu expertul Radu Judele. În timpul discuțiilor dintre cei doi, Judele îl avertizează pe Savin că expertiza efectuată de acesta nu-i este favorabilă și îl sfătuiește să meargă să discute cu Dumitru Buzatu și să acționeze “inteligent”. O altă probă eliminată de la dosar face referire la ceea ce a urmat după această întâlnire, și anume discuțiile avute de Emil Savin cu Dumitru Buzatu, în biroul acestuia din CJ. În timpul întâlnirii dintre cei doi, Buzatu îi dă asigurări acestuia că pune presiune pe angajați pentru a urgenta lucrurile și banii, 15.000.000 de lei, să intre în conturile firmei, astfel încât Savin să poată plăti “zeciuiala” cerută.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.