DUPÃ 21 DE ANI! Rumoare pe strãzi, vesti crâncene despre morti si teroristi, pâlcuri de oameni îndârjiti îndreptându-se spre Primãrie, panicã, zvonuri, glasul bizar al unui megafon “rãsfrânt” peste oras, spaimã, entuziasm, înfrigurare, sperantã si, peste toate, primul strigãt, al cãrui ecou parcã rãzbate, prin timp, pânã astãzi: “Suntem liberi”! Si la Husi s-a trãit Revolutia si nu a fost nevoie sã moarã cineva, ca sute de oameni sã aibã curajul sã iasã pe strãzi si, într-un gest de solidaritate cu eroii din marile orase, sã “cucereascã” si ei Primãria. Totul se întâmpla în urmã cu douã decenii si o mare parte din emotiile sau temerile acelor momente, se poate gãsi în primul numãr al ziarului ce a adus localnicilor vestea libertãtii “Vocea Husului”.
RECURS LA MEMORIE “Mã numesc Ilie si am 55 de ani. Vreau sã vã spun cã am fost în acele zile, printre primii la Primãrie si am trãit totul, de la început la sfârsit. Dar nu o sã mã gãsiti cu numele în niciun ziar de atunci si în nicio notitã despre acele evenimente! De ce? Pentru cã alãturi de alti huseni, pe care am sã îi numesc într-o carte proprie, vreau sã vã spun cã am fost în acea noapte la institutii, la fabrici, ca sã le apãrãm. Acum stiu cã ar fi fost putin probabil sã fie atacate, cum credeam noi, de teroristi, dar atunci era un vacarm general. Ne temeam, dar aveam si curaj. Era un pic din amândouã, ceea ce ne fãcea sã actionãm haotic, la primul impuls. Când ne-am întors la Primãrie, altii au preluat “Revolutia”, ca sã zic asa. S-au numit singuri prin consilii, s-au trecut în arhive. Dar nu, nu sunt supãrat pe ei. Din contra. E vina mea dacã nu am vrut statut de erou”, asa îsi începe o scrisoare de suflet, unul dintre husenii care au trãit acele evenimente. Ca el, alte sute de oameni pãstreazã în amintiri teribilele intamplari de atunci: “Eram înfricosati si zvonurile ne înnebuneau. Se spunea cã securistii au mers sã se înarmeze, ca sã vinã sã ne împuste. Ba cã în beciul Militiei ar fi nu stiu câti revolutionari, ba cã teroristii rusi ne vor ataca de la granitã; parcã si vãd pe acel care a venit si a anuntat cã teroristii au otravit toate fântânile. Da, ne era fricã, dar nici nu ne îndepãrtam de Primãrie. Credeam cã asa suntem într-un fel, alãturi de fratii care mureau la Bucuresti si în alte pãrti. Am fost acolo când oamenii au intrat buluc în Primãrie si au spart toate usile, ca sã îi caute pe comunistii care ne-au tinut înfometati. Parcã o vãd pe doamna Maria Calestru, sãraca, tremura de fricã. Era sã fie linsatã. Stiu si cine a scãpat-o de furia multimii , dar nu mai conteazã. Bine cã nu s-a vãrsat sânge. Tot ce pot sã vã spun este cã se vorbea în sir, se tineau discursuri. Vestea libertãtii ne fãcea pe toti sã tremuram, sã ne extaziem, dar si sã vorbim parcã tot ce n-am vorbit zeci de ani la rând”, îsi aminteste Eugenia, 53 de ani.
Primul ziar liber “dintre vii”, Vocea Husului!
Într-un colt al publicatiei cu un nume atât de frumos, “Vocea Husului”, în primul numãr, gândit anume parcã pentru a potoli tumultul general si a arãta oamenilor noul drum, putem citi si astãzi urmãtorul mesaj: “Salutãm cu satisfactie aparitia primului numãr “VOCEA HUSULUI”, felicitându-i si multumindu-Ie, totodatã, inimosilor lui redactor sI colaboratori, pentru frumoasa sI temerara lor initiativã. Dorim ca acest ziar sã reprezinte o adevãratã tribunã a democratiei, pentru oricare dintre cetãtenii orasului nostrum, sã deschidã largi perspective dialogului sincer, schimbului liber de opinie sI pluralismului de idei, în spiritual adevãrului si a libertãtii cucerite, cu suprema jertfã a martirilor neamului românesc. Pe aceastã cale facem o invitatie cãlduroasã cãtre toti oamenii de bine, cãtre toti intelectualii, sã sprijine acest colectiv aflat la început de drum, pentru ca “VOCEA HUSULUI” sã capete trãinicie si prestigiu. Trãiascã libertatea! Trãiascã România liberã! Consiliul Orãsenesc Provizoriu al FSN Husi”.
Ei au fost primii conducãtori ai Husului, din vremea democratiei!
Iatã care era componenta Consiliului Provizoriu al FSN Husi: Aciobãnitei Marian, Brumã Romulus, Chenciu Dumitru, Cojan Ioan, Condurache Andrei, Donose Cosntantin, Ghiban Vasile, Mocanu Licã, Mocanu Vasile, Plesa Gheorghe, Rizea Ioan, Rinzescu Valentin, Romila Ana, Siminicã Mircea, Strâmbu Maria, Surpanu Veronica, Tãnase Teodor, Trandafir Octavian. Biroul executiv al C.O.FSN a fost astfel alcãtuit, în acele zile extrem de tensionate: Mocanu Vasile – presedinte, Aciobãnitei Marian – vicepresedinte, Romila Ana – vicepresedinte, Condurache Andrei, Plesa Gheorghe, Chenciu Dumitru – membri si Donose Constantin, secretar.
“Au dreptate cei care spun cã la Husi nu a fost Revolutie. Dar mint cu nerusinare cei care spun cã la Husi nu s-a întâmplat nimic”!
Asa crede Tatiana, 45 ani, unul dintre husenii care s-au arãtat supãrati pe cei care au comentat de-a lungul timpului despre “linistea” de la Husi, din timpul Revolutiei române. “Eu nu spun cã la noi a fost vreun act de vitejie, nu. Am avut toti reactii de solidaritate, în acele vremuri grele. Spun doar cã ne-am manifestat solidar cu fratii despre care auzeam cã mureau departe. Am iesit în stradã imediat, am strigat, am plans, ne-am bucurat. Am eliberat Primãria, da. Era un gest cu valoare de simbol, foarte important pentru toti. Am vânat himere, adicã… teroristi. Dar mãcar nu am stat în case, la cãldurã. Nu putem spune acum cã multimea aceea pe care parcã si acum o aud strigând, nu a fost… nimic. Existã dovezi pentru toate aceste lucruri. Pentru tot ce-am trãit”, mai spune Tatiana.
“Dan Filip a filmat “Revolutia” de la Husi”
DOVEZI Si, într-adevãr, existã! Numai cine nu a iesit în stradã în zilele Revolutiei, nu l-a vãzut pe regretatul Dan Filip, zis “Bitu”, cu o camerã de filmat, Panasonic” pe umãr, filmând totul. “Bitu, Dumnezeu sã îl odihneascã, el a filmat mult în acele zile. Sunt sigur cã fiii lui au acele casete. El a fost acolo de la început. A fost ales chiar reprezentantul tineretului. Era curajos. Nu îi era deloc fricã sã filmeze, desi putea cineva sã i-o facã bucãti într-o clipã, sã i-o fure. Putea sã fie lovit. Dar el a vrut sã filmeze totul. Însã, ca si mine, Dan Filip nu a fost trecut nicãieri, în actele oficiale ale Primãriei. De ce?! Nici eu, nici el, nici încã unul, Titi Neacsu. Împreunã am fost sã pãzim inteprinderile! Credeam cã le vor ataca teroristii… Nu mai conteazã. Nu glorie vroiam eu sau el atunci! Ci libertate. Am obtinut-o si ne-am întors acasã. Dar nimic din ce a fost atunci, nu se uitã. Mai povestim cui stã sã ne asculte si cu atât rãmânem”, a mai spus huseanul Ilie.
