Andrei Caramitru, şeful filialei locale a McKinsey&Company, cea mai mare companie de consultanţă strategică din lume, răspunde la întrebarea cum va fi anul 2011 pentru business, comparativ cu anul acesta.
Andrei Caramitru vorbeşte repede, dar calm, folosind din când în când câte un termen financiar specific City‑ului londonez. Finanţist de formaţie, fiul cunoscutului actor Ion Caramitru conduce de aproape patru ani filiala locală a McKinsey România, dar a avut destul de puţine apariţii în media. MONEY EXPRESS a aflat povestea sa şi previziunile sale pentru 2011.
Andrei Caramitru a plecat din România în 1994, la 18 ani, şi a urmat studii universitare financiare la Geneva, Elveţia, pentru că, spune el, de mic i‑a plăcut matematica. „Când am plecat, era o situaţie nu prea grozavă în România. Deşi mulţi se plâng, sincer ţin minte ce era acum 20 de ani în România şi este mult mai bine“, spune Caramitru, care s‑a întors în ţara natală abia în 2007, un moment de maxim al euforiei economice. Drumul înapoi către România a fost lung. După terminarea facultăţii, a continuat studiile cu un master în matematici financiare, după care, în 1997, s‑a angajat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană, unde a lucrat în investment banking. Mai târziu, prin 2000, a fost contactat de un „head hunter“ şi s‑a angajat la McKinsey&Company. „Într‑o primă fază am făcut parte din echipa de corporate finance a McKinsey la nivel european“, povesteşte Caramitru, care s‑a ocupat de fuziuni şi achiziţii în sectoare precum telecomunicaţii, media sau tehnologie.
După câţiva ani în care a călătorit în toate colţurile lumii – a lucrat în peste 18 ţări – a început să privească din nou spre Est. „România era o zonă relativ neacoperită“, spune el. Iar când McKinsey a deschis biroul din România, în 2007, nu exista o persoană mai potrivită pentru a‑l conduce. McKinsey România, care numără acum în jur de 30 de angajaţi, are printre clienţi o mare parte din multinaţionalele din România.
realitatea,net