spot_img
spot_img
2.5 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

USL a semnat acord de colaborare cu minorităţile naţionale

- Advertisement -

USL şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale au semnat, luni, un acord de colaborare.

După semnarea protocolului dintre PSD şi Grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Ponta a amenţionat că acest acord conţine puncte „clare” şi care sunt în sprijinul funcţionării unui guvern bun pentru România şi în sprijinul respectării şi protejării drepturilor minorităţilor naţionale.

„Este nevoie, pentru guvern, de o majoritate stabilă, pentru a putea să îşi pună în aplicare proiectele, pentru a nu sta tot timpul la un vot sau două diferenţă faţă de cei din opoziţie”, a arătat premierul desemnat, potrivit Mediafax.

La rândul său, liderul grupului minotităţilor naţionale, Varijan Pambuccian, a precizat că în protocol au fost menţionate chestiuni cu caracter general, care ţin de menţinerea unui echilibru corect între măsurile economice care vor fi luate şi măsurile sociale.

El a spus că în protocol este prevăzută reîntregirea salariilor, punct la care grupul său a ţinut foarte mult. „Am convenit asupra reparării acelei erori cu celeritate, eroare care ţine de CASS”, a adăugat acesta.

Pambuccian a spus că, prin acord, s-a convenit asupra trecerii prin Parlament a Legii cadru pentru minorităţile naţionale, ultima lege organică prevăzută în Constituţie care nu există încă în legislaţia românească.

Potrivit deputatului, documentul conţine, printre altele, menţiuni referitoare la dezvoltarea învăţământului pentru cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale.

Premierul desemnat Victor Ponta şi deputaţii minorităţilor au avut şi miercuri o întâlnire în care liderul PSD a făcut o propunere oficială Grupului minorităţilor naţionale de a sprijini Guvernul USL, el precizând că a primit „un acord de principiu” în acest sens de la deputaţii acestui grup.

„Dacă acest acord de principiu, aşa cum cred, va fi confirmat, luni dimineaţă, înainte de începerea audierii miniştrilor propuşi, mă voi afla aici, la sediul grupului minorităţilor din Camera Deputaţilor, pentru a semna acest protocol de susţinere a Guvernului”, a precizat Victor Ponta.

Victor Ponta a declarat duminică seară că are încredere în şansele guvernului său de a fi învestit. Pentru trecerea noului guvern, este nevoie de 231 de voturi, adică acelaşi număr de care a fost nevoie şi pentru căderea actualului guvern. La acest moment, după toate „migrările” care au avut loc către USL, uniunea are 232 de voturi asigurate de la parlamentari, adică mai mult decât numărul minim necesar.

Totuşi, acestora li se adaugă şi parlamentarii UNPR, care au anunţat că vor vota guvernul, dar şi minorităţile naţionale. Pe 2 mai, PSD şi UNPR au semnat un protocol pentru susţinerea viitorului guvern USL.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.