În decurs de numai câteva ore, lucrătorii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Brodina au deturnat două transporturi de ţigări de contrabandă.
Potrivit celor afirmate de ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, în primul caz, un echipaj aflat în misiune de supraveghere şi control a efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control, pe raza localităţii Straja, a unui autoturism marca Audi A8 înmatriculat în Marea Britanie. Conducătorul auto nu a oprit la semnalele poliţiştilor de frontieră, condiţii în care s-a trecut la urmărirea maşinii, iar după scurt timp autoturismul a fost descoperit avariat şi abandonat în afara carosabilului, în localitatea Bivolărie.
Lucrătorii de la graniţă au observat în maşina abandonată câteva colete voluminoase, iar în apropriere mai multe cartuşe cu ţigări. Autoturismul şi ţigările au fost transportate la sediul poliţiei de frontieră, unde în urma inventarierii au fost înregistrate 1.010 pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Ţigările, în valoare de 11.817 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul, evaluat la 15.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Comisarul-şef Poroch-Seriţan a mai arătat că după câteva ore o patrulă din cadrul aceluiaşi Sector a observat în apropierea graniţei, pe direcţia localităţii Lupcina, trei persoane care transportau colete dinspre frontieră spre interiorul ţării. Oamenii legii au acţionat imediat pentru reţinerea suspecţilor, însă în momentul când au fost observaţi cei trei au abandonat coletele şi au fugit pe teritoriul ucrainean. În apropiere au fost descoperite trei colete cu ţigări care au fost transportate la sediul Sectorului, unde în urma inventarierii au fost contabilizate 1.480 de pachete de provenienţă ucraineană, în valoare de 17.316 lei. La fel ca şi în primul caz, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat……….https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-02-06/Urmarire-autoturism-abandonat-si-aproape-2500-de-pachete-de-tigari-de-contrabanda-capturate-in-zona-de-munte