* Marian Petria, un altfel de sportiv, o forţă a naturii care n-a fost deloc generoasă cu el, ne zâmbeşte cald, sincer şi optimist de Ziua Naţională a României * Deşi nu-şi poate folosi braţele, concitadinul nostru de 21 de ani a fost inclus în lotul pentru Jocurile Palalimpice din 2012. Ne demonstrează, aşadar, că se poate!
Câţi dintre noi nu avem zile în care suntem cotropiţi de gânduri stupide, nemulţumiţi fiind de condiţiile de trai, de salariu, recesiune, şefi, facturi sau rate la bănci? Mulţi oameni rostesc idioţenia „M-am săturat de viaţa asta!” doar pentru că s-au certat cu iubitul, iubita sau colegul de serviciu şi apoi consultă mercurialul substanţelor printre care includem Furadanul. Prea violent? Asta-i realitatea! De aceea, de 1 Decembrie, vă propunem o pildă cutremurătoare, măcar de Ziua Naţională trebuie să iasă în faţă un suflet care, în ciuda uriaşelor cazne, încearcă să rostească cea mai frumoasă propoziţie simplă din lume: „Sunt fericit!” Chiar dacă pentru asta are nevoie de zeci de secunde şi de atenţia maximă a interlocutorului. Marian Petria are 21 de ani, locuieşte vizavi de Liceul cu Program Sportiv din municipiu (coincidenţă care, veţi vedea, îi marchează existenţa!) şi n-a putut niciodată să strângă pumnul. Pe niciunul. Nici a răzbunare, nici să ameninţe pe cineva şi, din nefericire, nici măcar pentru a se hrăni.
Nevoia l-a făcut performer
Povestea sa este sfâşietoare, dar nu handicapul lui Marian frapează cu adevărat, ci însăşi voinţa de fier care îl scoate din rând. Ah, uitasem: concitadinul nostru, diagnosticat de mic cu sindrom piramido-extrapiramidal şi afecţiuni la membrele superioare, suferă şi de mişcare encefalică. I s-a spus încă de mic, de către românii cu adevărat slabi sau doar inconştienţi, „uite-l şi pe handicapatul ăsta!”, a înghiţit în sec şi a mers mai departe. N-a stat acasă pentru a primi ajutorul statului (n.r. – 290 de lei pe lună numai sprijin nu se poate numi) şi de trei ani de zile este campion naţional la atletism în trei probe distincte: 100, 200 şi 400 de metri! Lecţia pe care personajul acestor rânduri ne-o oferă până la capăt de-abia acum începe. Nevoit să facă mişcare pentru a evita amorţirea mâinilor şi a picioarelor, a ajuns să fie inclus în lotul Românei pentru Jocurile Paralimpice de la Londra, 2012. Zguduitor!
„Suntem leneşi pe lângă el”
Marian Petria face trei şedinţe de pregătire săptămânal sub comanda antrenorului Sorin Grecu, acesta din urmă fiind copleşit de îndârjirea copilului care, din cauza problemelor, a mers destul de greu şi care a ajuns să alerge suta de metri în 14 secunde. „Ne pregătim pe pista de pe stadionul Dunărea şi, de multe ori, s-au crucit şi fotbaliştii cât de bine poate să alerge. Chiar remarcau că ei sunt nişte leneşi pe lângă Marian!”, îl laudă antrenorul, dar şi preşedintele Sporting Club, Vasile Cristea. Sunt fascinaţi de gălăţeanul pentru care nu există o lume cu handicap – cât de ipocrit sună „dizabilităţi”! – ci numai a avea sau nu voinţă. „Le transmit românilor să nu renunţe niciodată. Nu există nimic dificil pe lumea asta!”, spune greoi, forţându-se să se facă înţeles, puternicul tânăr care nu-şi face griji că nu mai are bani de bere, ţigări sau etnobotanice. Merge în schimb la sala de forţă, unde trage de aparate cu antebraţele şi vrea o medalie la Londra!
Demnitatea unei familii de aur
Aurul îl merită şi familia Petria care îşi duce crucea cu zâmbetul pe buze. O lacrimă n-a scăpat doamna Alexandrina în dialogul purtat în apartamentul simplu, muncitoresc, din Micro 21. Fireşte, banii n-o dau afară din casă, dimpotrivă, dar n-are timp să se gândească la aşa ceva. Are alte mii în cap, miile de zile din viaţa băiatului în care trebuie ajutat la cele trei prânzuri, la spălat, schimbat, nevoi fiziologice şi şcoală. Nu există weekend pentru ei, Marian şi cea care i-a dat viaţă mergând vinerea, sâmbăta şi duminica la Liceul Economic, la cursurile fără frecvenţă. „Eu îi scriu tot, că el nu poate. Ce să facem, mai avem un an şi jumătate şi va da Bacul”, spune doamna Petria. Soţul, pensionar, şi fiica, angajată ca ospătăriţă, le constituie orizontul. Şi mai au clubul, Sporting Club Galaţi, la care atletul poveştii de faţă activează de trei ani. Aşa l-am descoperit pe românul care doar vorbeşte despre patriotism. Soarta a făcut să nu-şi poată duce şi mâna la inimă.
