UPDATE: IPS Ioachim, la Huși: “Omul secolului acesta are o credință rentabilă. Dacă e rentabil să cred că Dumnezeu există, cred, dacă nu, nu”! MESAJ… Dragi prieteni! Astfel s-a adresat credincioșilor hușeni, Inaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, unul dintre Ierarhii farte îndrăgit de hușeni, care vine în “orașul dintre vii” întotdeauna cu drag și cu gânduri bune. Mesajul său a fost unul impresionant. “Omul are, în secolul acesta, o credință rentabilă. Adică, dacă este rentabil să cred, atunci Dumnezeu există, iar dacă nu e rentabil, nu există”, a spus IPS Ioachim. Ierarhul a dezvăluit faptul că, pentru cinstirea Sfintei Mucenițe Chiriachi, Episcopul Ignatie al Hușilor, a făcut deja demersuri la Sfântul Sinod, care poate încuviința evenimente mai ample, pentru cinstirea Ocrotitoarei întregii Episcopii. “L-am văzut aseară (la slujba Vecerniei Mari și a Litiei, n.r.), cu câtă emoție și prețuirea vorbea despre Sânta Mare Muceniță Chiriachi. Preasfințitul Ignatie a făcut deja demersul către Sfântul Sinod, ca prăznuirea ei să se facă mai larg”, a spus IPS Ioachim, la începutul Sfintei Liturghii. La Huși, a venit de departe și Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Ierarhul din ținuturile natale ale Episcopului Hușilor, PS Ignatie. Astăzi, 7 iulie, de altfel, este și ziua de naștere a Episcopului Ignatie al Hușiulor. Ierarhul s-a născut în satul Bilbor, județul Harghita, în 1976, pe 7 iulie. Pe 22 octombrie 2017, acesta a fost intronizat cel de-al 52-lea Episcop al Hușilor, după ani de zile în care a fost unul dintre ierarhii importanți din diaspora românească.
EVENIMENT… Încep să se adune hușeni în curtea Catedralei Episcopale, la sărbătoarea Sfintei care ocrotește lăcașul străvechi al Hușilor, Marea Muceniță Vhiciachi! Au sosit deja în “orașul dintre vii”, Inaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Andrei, invitați să slujească azi, alături de Preasfințitul Părinte Ignatie al Hușilor. Scrinul cu moaștele Sfintei Chiriachi (mâna stângă) au fost scoase afară, spre închinare. Moaștele se află în Catedrala Episcopală din Huși din anul 1787, când au fost aduse aici de către Episcopul Iacob Stamati al Hușilor, de la Muntele Athos. Slujirea arhierească este sărvârșită afară, în curtea Catedralei Episcopale, unde sunt deja adunați zeci de credincioși.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.