Cu o tradiție de peste 150 de ani, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) este o instituție specializată în învățământul superior agronomic și medical veterinar, având ca misiune formarea de ingineri pentru agricultură, horticultură, biotehnologii agricole, protecția mediului, zootehnie, industria alimentară, alimentație publică și turism, licențiați în biologie precum și doctori medici veterinari.
Tinerii care vin la USV Iași descoperă, în primul rând, o universitate modernă, dinamică, un campus foarte bine organizat, cu multiple facilități pentru învățare, cazare, sport, pentru petrecerea timpului liber. Descoperă numeroase activități complementare celor didactice și de cercetare, cu deplasări în teren, vizite de studiu, cu workshop-uri, întâlniri cu proprietari din zona agribusiness-ului. Prin cele patru facultăți, cu dotări și infrastructură la standarde internaționale, campus unic, Universitatea oferă tinerilor educația modernă necesară viitoarelor cariere de succes.
Facultatea de Agricultură: Agricultură, Montanologie, Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură și industria alimentară, Ingineria și managementul afacerilor agricole, Tehnologia prelucrării produselor agricole, Protecția consumatorului și a mediului, Biologie.
Facultatea de Horticultură: Horticultură, Peisagistică, Ingineria mediului, Biotehnologii agricole.
Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare: Zootehnie, Piscicultură și acvacultură, Inginerie și management în alimentația publică și agroturism, Controlul și expertiza produselor alimentare.
Facultatea de Medicină Veterinară : Medicină veterinară (în limba română şi în limba engleză).
Studii de master în domeniile: Agronomie, Inginerie și management în
agricultură și dezvoltare rurală, Ingineria produselor alimentare, Biologie, Horticultură și Zootehnie.
Studii universitare de doctorat în domeniile: inginerești și medical veterinar.
Activitatea de cercetare a cadrelor didactice și studenților se desfășoară în Institutul de Cercetări pentru Agricultură și Mediu și în patru centre de cercetare acreditate, cu laboratoare de specialitate.
Institutul de Cercetări pentru Agricultură și Mediu (ICAM) este cel mai mare proiect din istoria de peste 100 de ani a USV Iași. Cu o valoare de aproximativ 42 milioane de lei, ICAM dispune de cinci departamente de cercetare din care amintim fitotronul cu 11 camere de creștere în condiții controlate de umiditate, temperatură și lumină, unde se pot testa pe tot parcursul anului diverse soiuri sau hibrizi, simulându-se condiții diverse de creștere.
Cooperarea internaţională reprezintă o prioritate, USV Iaşi fiind membru asociat AUF (Agence Universitaire de la Francophonie), membru EUA (European University Association), CASEE (Association for European Life Science Universities), membru EAEVE (European Association of Establishments for Veterinary Education), membru RIFEFF (Réseau International Francophone des Etablissements de Formation de Formateurs), precum şi membru fondator al IAESTE România (The International Association for the Exchange of Students for Technical Experience). Recent, în iunie 2024, USV Iași a devenit membru deplin în Asociația Europeană a Universităților de Științele Vieții. (ICA – Association for European Life Sciences Universities). USV Iași are 67 acorduri bilaterale și 103 acorduri în cadrul Programului Erasmus+.