Un sacou şi o cravată aduc disciplina în clasă, cred unii. Alţii strigă „Comunism!” când aud de uniformă.
Ţinuta poate fi lejeră şi frumoasă chiar dacă este impusă
Iniţiativa legislativă privind purtarea obligatorie a uniformei ori a unor semne distinctive a împărţit lumea în două: pe de o parte, sunt cei care văd în această măsură o întoarcere la totalitarism şi o piedică în calea afirmării unicităţii fiecărui elev.
Pe de altă parte, mulţi afirmă că şcoala românească a scăpat de sub control, că elevii nu mai ascultă de profesori şi îi sfidează prin comportament şi ţinută. Prin urmare, uniforma i-ar mai disciplina şi i-ar ajuta să înţeleagă că şcoala înseamnă reguli şi că cere o anumită conduită.
EVZ demarează o campanie pe perioada căreia va prezenta avantaje şi dezavantaje ale „uniformizării” şi va aminti ce însemna, pe vremuri, mândria de a purta însemnele unui liceu ca „Sfântul Sava” ori „Gheorghe Lazăr”, dar şi repulsia faţă de veşmintele impuse din perioada comunistă.
Uniforma nu este obligatorie, elementele de identificare, da
Conform proiectului de lege, fiecare şcoală de la oraş şi sat este obligată să aleagă cel puţin un element de diferenţiere.
„Şcolile au libertatea în alegerea formei de identificare vestimentare. Poate fi uniformă, pot fi elemente de uniformă, precum un sacou, un anumit tip de pantaloni. Nu este uniforma standard, impusă ca atare. Obligativitatea este de a introduce elemente de identificare”, lămureşte Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Decizia aparţine părinţilor
Responsabilitatea alegerii revine, în principal, părinţilor şi profesorilor.
„Consiliile şcolilor, formate din o treime părinţi, o treime profesori şi reprezentanţi ai autorităţii locale, pot decide asupra uniformei sau a unor elemente de identificare. Cred, însă, că cele mai multe vor opta pentru uniforma integrală”, spune ministrul Educaţiei, Cătălin Baba.
Conform acestuia, copiii care provin din familii sărace nu vor plăti uniformele sau elementele de identificare, ci le vor primi gratuit.
84% dintre români sunt pentru
Un studiu realizat în urmă cu mai bine de un an de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie arăta că 84% dintre români sunt de părere că ar fi benefică reintroducerea obligativităţii uniformei.
Profesorii şi părinţii care susţin aceasă schimbare cred că uniforma ar elimina abaterile vestimentare ale unor elevi şi diferenţele vizibile între copiii săraci şi cei bogaţi.
Mai mult, elementele distinctive pot reprezenta şi un sistem de securitate: persoanele străine care intră în şcoli ar putea fi mai uşor identificate.
200 de lei setul
Experienţa şcolilor care au deja uniforme arată că preţul pentru un costum complet poate ajunge la 200 de lei. De multe ori, părinţii sunt nevoiţi să comande un al doilea sacou după câteva luni, mai ales în cazul copiilor ce cresc foarte repede.
„Consiliile şcolilor, formate din părinţi, profesori şi reprezentanţi ai autorităţii locale decid elementele de identificare.“ CĂTĂLIN BABA, ministrul Educaţiei
www.evz.ro