Aroneanu sau Miroslava? Acestea sint variantele cele mai agreate pentru ridicarea unitatii medicale. Varianta Dancu, desi avea si proiect, se pare ca a fost momentan abandonata. Medicii, dar si autoritatile, au pareri diferite in privinta amplasamentului. In topul preferintelor insa pare a fi un teren din Miroslava, in apropiere de Metro. Problemele cu pinza freatica foarte ridicata ar insemna insa costuri mai mari. La Iasi ar urma sa se construiasca unul dintre cele sase spitale regionale anuntate de Ministerul Sanatatii.
Proiectul unui nou Spital Regional de Urgente a stirnit din nou polemici in sistemul sanitar iesean. S-au avansat mai multe variante pentru locul in care ar trebui construit acest spital, insa majoritatea au fost respinse de cei care ar urma sa lucreze acolo. In Spitalul Regional de Urgente ar trebui sa se mute intreg Spitalul „Sf. Spiridon”. Medicii de aici spun ca cea mai buna varianta pentru noul spital este construirea lui in zona Metro, la iesirea din Iasi spre Tirgu Frumos. De aceeasi parere este si conducerea Directiei de Sanatate
Publica (DSP) Iasi. Aici ar fi insa mai multe probleme cu pinza freatica, rezolvarea lor implicind investitii serioase. Varianta cu spitalul amplasat pe terenul localitatii Aroneanu nu este agreata de medici, care spun ca aici nu e bun accesul. Nici varianta cu infiintarea Spitalului Regional in cladirea Spitalului de Recuperare nu este pe placul DSP pentru ca ar insemna distrugerea bazei de tratament cu sulf. Desi a mai existat un proiect pentru o astfel de unitate sanitara si amplasamentul fusese deja stabilit, in zona Dancu, noul proiect porneste de la zero. Conducerea Ministerului Sanatatii a estimat ca se va putea demara constructia noilor spitale in termen de 14-16 luni. Intre timp, la Iasi a pornit din nou bataia pe terenuri. Care teren este cel mai potrivit pentru o astfel de constructie? Care sint avantajele si dezavantajele pentru localitatea in care s-ar afla acest spital? Ce este cel mai bine pentru pacientul care va fi ingrijit in acest spital?
Ministerul Sanatatii a anuntat la inceputul lunii martie constructia a sase noi spitale pe intreg teritoriul tarii care urmeaza sa asigure urgentele la nivel regional. Unul din primele spitale care ar trebui construite este cel de la Iasi. Cea mai agreata varianta pentru amplasarea Spitalului Regional de Urgente a ramas in viziunea medicilor cea din zona Metro, la iesirea din Iasi, teren aflat in administrarea comunei Miroslava. „Aici este cel mai bun loc din punctul meu de vedere pentru ca reprezinta intrarea in Iasi dinspre patru judete apropiate, respectiv Botosani, Suceava, Neamt si Bacau, de unde ne vin multi pacienti. De asemenea, tot pe aici vin spre Iasi pacienti trimisi din spitalele din Tirgu Frumos, Hirlau si Pascani. Nu decid eu locul, insa cel mai bine este intr-un loc unde este acces, unde este un spatiu larg si se poate ajunge usor din mai multe parti”, a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef la UPU-SMURD.
De aceeasi parere este si conducerea DSP Iasi. „Cea mai buna solutie ar fi intrarea de la Letcani, acolo este accesul cel mai bun din toate partile, si daca vii dinspre Vaslui, si daca vii dinspre Tirgu Frumos. Chiar daca Vaslui e in alta directie ambulantele ar traversa orasul pe axa principala. Ar putea chiar sa se faca o linie pe strada speciala pentru ambulante ca sa aiba drumul liber pina la spital. Politia Rutiera ar putea amenaja un traseu pentru ambulante”, a precizat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP.
„Mi-e greu sa cred insa ca se va face acest spital de care auzim de peste 10 ani”
Pe de alta parte, zona de pe raza localitatii Miroslava ar avea totusi probleme cu pinza freatica, probleme care ar putea fi rezolvate doar cu cheltuieli mari. „Pinza freatica este la o adincime de trei metri, si asta este o problema. Ar trebui sa se faca desecari in acea zona. Cladirile care sint acum in zona sint fara etaj, sint cladiri usoare si au si niste sisteme de drenaj al apei prin care se evacueaza apa. Cu spitalul nu e asa usor pentru ca va fi o cladire masiva, pe mai multe etaje si are nevoie de sustinere. Data trecuta cind s-a discutat despre acest loc si spitalul se facea cu bani de la Banca Mondiala, proiectul n-a fost aprobat de banca tocmai din cauza problemelor cu pinza freatica”, a mai spus dr. Cepoi.
Medicii care vor lucra acolo spun ca cel mai important lucru este sa existe spatiu. „Spitalul trebuie sa fie intr-un loc in care sa ai acces fara restrictii, sa ai spatii de parcare si sa fie suficient loc incit sa nu astepte ambulantele la rind. E nevoie sa fie un spital monobloc pentru ca pacientul sa beneficieze rapid de orice investigatie ar avea nevoie si transportul lui sa se faca in conditii decente. Mi-e greu insa sa cred ca se va face acest spital de care auzim de peste 10 ani. S-au gasit bani pentru altele, dar pentru spitale nu, pentru ca sanatatea nu a fost niciodata o prioritate”, a afirmat dr. Anda Paulet, medic primar de urgenta in Unitatea de Primire Urgente a Spitalului „Sf. Spiridon”.
Ca sa ajunga in Aroneanu, ambulantele ar trebui sa treaca de obstacolele din trafic
Varianta Aroneanu este respinsa de medicii de urgenta tocmai din cauza accesului dificil in zona. „Ambulantele ar trebui sa traverseze tot orasul pentru a ajunge la spital. Ar fi bine doar daca s-ar fluidiza cumva traficul”, a mai spus conf.dr. Cimpoesu. Nici posibilitatea ca spitalul sa functioneze in cladirea Spitalului de Recuperare nu este agreata de seful DSP. „Pentru Spitalul de Recuperare intelesesem ca este deja un proiect de valorificare a bazei de tratament cu sulf. A renunta la o resursa naturala nu mi se pare cel mai potrivit lucru. Se poate gasi alt loc pentru spitalul regional, sulf nu mai gasesti in alta parte”, a spus dr. Cepoi.
De altfel, nici accesul catre spital nu este cel mai fericit in acea zona. „Loc pentru spital ar fi chiar daca unele spatii ar trebui refunctionalizate. Problema e ca ambulantele ar ajunge foarte greu aici atit din oras, cit si din alte judete. Doar daca se fac alte strazi ar putea fi o varianta buna”, a adaugat sefa SMURD.
Constructia Spitalului Regional de Urgente ar urma sa dureze aproximativ patru ani si va fi in parteneriat public privat. Costurile pentru cele sase spitale regionale care trebuie construite la Cluj, Craiova, Iasi, Tirgu Mures, Timisoara si Bucuresti au fost estimate la 1,5 miliarde euro. Ministerul Sanatatii va participa in parteneriat cu terenurile pe care se vor construi spitalele, iar companiile eligibile cu partea de finantare, urmind ca parteneriatele sa fie pe termen lung, aproximativ 30 de ani. „Nu s-a stabilit inca cine va fi partenerul privat pentru spitalul din Iasi. Va fi o procedura de selectie organizata de Ministerul Sanatatii, dar acest lucru se va intimpla dupa ce va aparea studiul de prefezabilitate si lucrurile se vor aseza pe un fagas normal”, a mai spus directorul DSP.
––-
Primarul din Aroneanu isi lauda terenurile si conditiile bune, dar e sceptic
Primarii din Aroneanu si Miroslava ar fi mai mult decit incintati daca ar avea un asemenea obiectiv in zona. Benone Moruzi, primarul comunei Aroneanu, crede ca o asemenea constructie ar scoate comuna din anonimat. „In afara de agricultura si rezidential, nu prea avem altceva. Nu avem o problema cu terenul. Nu traverseaza satul. Avem libere noua hectare, dar putem duce pina la 12 hectare. Traseul este drept”, a spus primarul din Aroneanu. Cu toate acestea, Moruzi este sceptic in ceea ce priveste sansele comunei pe care o conduce. „Nu prea cred ca avem sanse sa fim alesi. Din punct de vedere geografic nu cred ca sint sanse, dar depinde ce va dori partenerul privat. Daca va dori sa fie in apropierea Aeroportului si a vamii, atunci noi sintem favoriti”, a adaugat Moruzi.
Primarul comunei Miroslava: „Pentru noi ar fi o mana cereasca”
Dan Nita, primarul din Miroslava, o comuna mai bogata decit Aroneanu, sustine ca nu este la prima incercare de atragere in zona a unui asemenea spital. „Un spital regional pe raza comunei ar insemna multe avantaje. Ar insemna angajati, locuri de munca, servicii medicale apropiate. Fie ca este vorba despre electrician, bucatareasa sau femeie de serviciu, cred ca ar trebui angajati de la 1-2 kilometri. In plus, ar schimba total aspectul comunei si am primi o parte din taxe si impozite”, a declarat Dan Nita.
Acesta a prezentat si o parte din motivele pentru care Ministerul Sanatatii ar trebui sa aleaga Miroslava atunci cind va alege amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgente. „Daca Iasul se blocheaza, cum ajungi la spital? Daca se intimpla o situatie ca in Japonia, ce facem? Am fi inchisi. Soseaua de centura este aproape, avem utilitati in zona, este si calea ferata. In plus, noi avem o hotarire de CL de doi ani. Am dat in 2009 o hotarire in incercarea de a atrage un spital la nou in zona. Am vrut sa avem un spital mare in comuna. Avem teren destul, nu vad de ce nu am avea un complex de spitale. Pentru noi ar fi o mana cereasca. Nu stiu care primar nu si-ar dori asta”, a mai spus Dan Nita.
Din spusele prefectului Dragomir Tomaseschi, decizia este aproape de a fi luata. „Am trimis documentatiile la Ministerul Sanatatii. Din cele doua optiuni, cred ca Miroslava are sanse mai mari. Acolo, terenurile sint curate din punct de vedere juridic. La Aroneanu, terenul se afla in domeniul public al Ministerului Apararii, si nu am vrea sa se repete situatia de la Aeroport, unde am stat foarte mult pentru schimbul de terenuri. Vrem sa alegem cea mai buna varianta”, a declarat Dragomir Tomaseschi.