Alexandru Tănase a menţionat că meseria de jurist este nobilă, de înalt prestigiu social, dar în acelaşi timp este una care presupune o înaltă doză de responsabilitate. Este valabil pentru toţi care au studii juridice, de la procurori şi judecători, până la parlamentari şi oameni politici.
,,Oamenii intră în contact cu noi, cu cei care am absolvit facultăţile de drept, care am îmbrăţişat meseria de jurist, atunci când au probleme, când au nevoie de ajutor şi caută dreptate. De modul cum înţelegem noi să ne îndeplinim meseria depinde şi încrederea oamenilor în instituţiile statului per ansamblu”, a subliniat ministrul justiţiei.
Preşedintele Uniunii Juriştilor din Moldova, Gheorghe Avornic, a declarat că nu există ceva ideal, iar probleme apar tot timpul, inclusiv şi în sistemul judiciar din Moldova. Cel mai important lucru, în opinia lui Gheorghe Avornic, este că există o tendinţă de a reforma sistemul juridic.
Prezent la eveniment, preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a menţionat că justiţia nu este o chestiune abstractă, un pretext pentru dezbateri sau polemici teoretice. Dimpotrivă, trebuie să fie o prezenţă continuă, benefică pentru progresul societăţii.
,,Un stat de drept democratic nu poate exista dacă juriştii se lasă manipulaţi de politicieni. Oamenii pot suporta diferite greutăţi, dar nimeni nu suportă nedreptatea, fărădelegile sau alte încălcări ale valorilor general umane. În aceste condiţii domeniul judiciar, prin importanţa şi prestaţia lui, capătă un rol din ce în ce mai proeminent în societate”, a accentuat şeful statului.
Sursa: Info-PrimNeo