Un proces cu o miză uriașă pentru municipiul Iași este pe cale să înceapă la Londra. Un contract păgubos încheiat de Primărie în vara anului 2022 ar putea provoca o „gaură” (suplimentară) în buget de cel puțin 30 milioane euro.
Aceasta este cuantumul minim al sumei solicitate de elvețienii de la Vitol pentru modul defectuos în care s-a derulat contractul pentru livrarea de cărbune la Iași în perioada 2022 – 2023. Elvețienii au dat în judecată municipiul Iași la Tribunalul Comercial al Curții Supreme de Justiție din Anglia și Țara Galilor. Primăria Iași solicită Consiliului Local (CL) să-i permită să angajeze o casă de avocatură specializată în legislația engleză.
Vitol spune că Iașul nu a mai preluat 70.000 tone cărbune
Cererea de judecată depusă de Vitol a fost înregistrată la Londra pe 1 noiembrie 2024. Șapte zile mai târziu, Primăria Iași depune și ea o acțiune în instanța, dar la Tribunalul Iași. Demersul municipalității este ciudat: inclusiv într-un raport al propriei Direcții Juridice se arată că acordul Vitol – Primărie este guvernat de legea engleză.
„Cererea reclamantului este evaluată provizoriu la peste 24,8 milioane lire sterline”, se arată în cererea de judecată depusă de Vitol la Londra. La cursul stabilit în octombrie 2024, suma ajunge la circa 30 milioane euro. Dar acest cuantum este unul minim și, după cum se arată și în cerere, este calculat „provizoriu”. O prezentare succintă a acțiunii Vitol este un document-anexă la un proiect de hotărâre care va fi discutat vineri de consilierii locali, prin care Primăria solicită aviz pentru contractarea unor avocați specializați în drept englez…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/unde-au-disparut-zeci-de-mii-de-tone-de-carbune-proces-cu-miza-de-30-milioane-euro-pentru-iasi-primaria-cauta-avocat-de-top-sa-se-apere-la-londra-de-elvetieni–1727937.html