Nouă vagoane ale unui tren privat de marfă încărcat cu cereale au deraiat, iar două s-au răsturnat, marți, între Craiova şi Caracal. Traficul feroviar a fost restricţionat.
ACTUALIZARE 12.20
CFR SA precizează că în urma deraierii au fost avariate ambele fire de circulație, fir I Leu – Malu Mare și fir II Malu Mare – Leu. Linia CF a Linia CF a fost afectată pe o porțiune de 100 m pe firul I, pe o porțiune de 200 m pe firul II, au fost distruse 3 aparate de cale și a fost rupt un stâlp. Compania transmite că reparațiile pot fi efectuate doar după ridicarea vagoanelor deraiate, așa că nu se poate estima când va fi redeschisă circulația feroviară în zonă. Echipele intervin cu 2 macarale de mare tonaj pentru ridicarea vagoanelor; 2 utilaje multifuncționale; 1 drezină de linie care va asigura transportul materialelor pentru reîntregirea suprastructurii și 2 drezine pantograf care vor acționa pentru repunerea tensiunii. În acest moment circulația trenurilor se realizează cu tracțiune Diesel, pe rute alternative Craiova – Piatra Olt – Caracal (linie simplă neelectrificată) sau cu transbordarea călătorilor cu mijloace auto între stațiile CF Craiova – Caracal și retur, asigurată de SRCF Craiova.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/un-tren-privat-de-marfa-incarcat-cu-cereale-a-deraiat-intre-craiova-si-caracal-trei-trenuri-spre-bucuresti-intarzie-trei-ore-2651223