INFARCT… Tragedie fără margini în satul Chircești, comuna Miclești, acolo unde un bărbat în vârstă de 35 de ani a decedat aproape din senin. Gabriel P. încerca să taie un copac cu drujba în momentul când i s-a făcut rău și și-a pierdut cunoștința. Bărbatul era cunoscut ca având probleme cu inima, în trecut acesta suferind și o operație de implantare de stent. Trupul bărbatului, care zăcea lângă drujba încă pornită, a fost descoperit de mama lui, care a alertat vecinii. La fața locului au ajuns echipajele medicale aparținând ISU Vaslui, care au declarat decesul.”Echipajul ambulanței SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) a fost solicitat să intervină în localitatea Chircești, comuna Miclești, pentru o persoană aflată în stare de inconștiență. În nota de anunțare se preciza că este posibil ca victima să fi căzut de la înălțime (dintr-un arbore). La sosirea echipajului de intervenție, a fost găsit un bărbat în vârstă de 35 ani aflat în stop cardiorespirator iresuscitabil. Bărbatul care se pregătea să taie cu drujba un copac, a suferit un infarct miocardic acut, el fiind găsit în stare de inconștiență de către mama sa. Victima era o persoană cu infarct miocardic antecedent, bărbatul având implantat un stent. Victima nu prezenta mărci traumatice” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Omul voia sa curețe un copac , nu a vrut sa l taie din pădure idioților, omul a apucat sa lase drujba jos s a întins si a fost secerat, ce va mai place sa mâncați rahat când 2 copile si o femeie au rămas fără stâlpul lor de susținere
Nu ne mai facem bine ! 2 proști . unul mai mare ca altul , ne merităm soarta, cu astfel de mentalitate !
Razbunarea padurilor :)). Daca ar muri toti care taie copaci as crede in d-zeu.
Ce gras este politistul, se cunoaste ca a intrat din sursa externa cu pile.