spot_img
6.2 C
Vaslui
18-oct.-2024
spot_img

Un șofer în comă alcoolică a băgat doi polițiști în spital: pe unul l-a luat pe capotă, peste celălalt a trecut cu mașina!

- Advertisement -
FĂRĂDELEGE… Șoferul avea o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a trecut pur și simplu cu mașina peste cei doi polițiști!

TURBAT… Scene de film s-au petrecut în municipiul Huși, unde un șofer beat criță nu a mai ținut cont de nimic și, enervat că un echipaj de Poliție a vrut să îl verifice, întrucât era vizibil că ceva nu e în regulă cu el, individul a reacționat așa cum nimeni nu se aștepta: a demarat în trombă, lovindu-I pe cei doi polițiști. Unul dintre polițiști a fost luat pe capota mașinii, iar celălalt lovit la mână și călcat pe picior. Oamenii legii au pornit în urmărirea individului și l-au prins destul de repede. Totul s-a petrecut pe strada A. I. Cuza din Huși, iar martorii oculari spun că scenele i-au speriat, întrucât s-au temut că unul dintre polițiști va sfârși sub roțile mașinii. “Omul părea să nu își dea seama ce face. Cred că doar norocul a făcut ca polițiștii să rămână în viață, pentru că șoferul voia să treacă peste ei, ca să plece. Practic, nu cred că își dădea seama ce face. Așa ceva nu am mai văzut. Am înțeles că era beat turtă. Nu știu cine este, dar am auzit lumea când striga la el, să se potolească”, au spus martorii oculari. Cei doi polițiști răniți au ajuns la spital pentru investigații medicale dar și tratament.

După ce l-au prins pe individul în vârstă de 44 de ani, polițiștii l-au testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat că bărbatul era aproape de coma alcoolică. Mai exact, 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat la Spitalul municipal Huși, pentru recoltare de probe biologice, dar aici a făcut din nou circ și a refuzat procedura. A fost luat apoi la secția de Poliție, pentru cercetări și, în funcție de situație, este foarte posibil să fie reținut pentru 24 de ore, apoi anchetatorii vor face propunerile legale în acest caz, în vederea dispunerii unei măsuri preventive. “Pe 28 iunie, ora 19.36, doi agenți de poliție din cadrul Poliției municipiului Huși au efectuat un control asupra unui autoturism, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoholică. Conducătorul auto, în vârstă de 44 de ani, cu reședință în municipiul Huși, a refuzat să fie testat, a pornit mașina și i-a lovit pe cei doi polițiști. Unul dintre agenți a fost luat pe capota mașinii, cel de al doilea a fost lovit la mâna și călcat pe picior. Aceștia au suferit leziuni corporale, iar, în prezent, se află la Spitalul municipal Huși, pentru investigații medicale. Șoferul a fugit de la fața locului, fiind găsit la scurt timp. Ulterior, s-a constat că acesta avea 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice. În cauză, se fac cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.