spot_img
spot_img
4.7 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Un nou teren sintetic pentru Liceul cu Program Sportiv. Investiția se ridică la peste 3 milioane de lei

- Advertisement -
INVESTIȚIE… Liceul cu Program Sportiv mai are un teren sintetic, inaugurat în 2019, însă este mult mai mic. Cel de-al doilea va avea dimensiuni omologate FIFA și va putea găzdui competiții oficiale.

INVESTIȚIE… Liceul cu Program Sportiv (LPS) va mai avea un teren sintetic, de data aceasta la dimensiuni omologate FIFA. Consilierii locali au aprobat ieri, în ședință extraordinară, documentația și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții, în valoare de peste 3 milioane de lei. Terenul va fi amenajat pe o suprafață de 6.237 mp (63 m x 99 m) și este mult mai mare decât cel inaugurat în 2019, care măsura 2.646 mp (63X42 m). Consilierii locali au votat în unanimitate implementarea acestui proiect, însă au discutat și alte probleme cu care se confruntă Liceul cu Program Sportiv. Printre acestea se numără iluminatul slab din sala de sport și lipsa spațiilor de cazare pentru sportivii liceului. “Un mare handicap al Liceului cu Program Sportiv este reprezentat de lipsa spațiilor de cazare. Aria de selecție este mare în județul Vaslui. Sunt copii din mediul rural extrem de talentați, ei vin, dau probe, dar se lovesc de lipsa spațiilor de cazare. Nu știu cum putem să ne implicăm, dar trebuie să găsim o soluție în acest sens”, a spus consilierul local Luminița Vîrlan, totodată inspector școlar de Educație fizică și sport.

Noul teren sintetic, cu dimensiuni omologate FIFA, va putea fi folosit atât pentru pregătirea sportivilor, cât și pentru găzduirea competițiilor oficiale. Potrivit proiectului de hotărâre, aprobat ieri de consilierii locali, vor fi demarate următoarele lucrări: “lucrări de decopertare, executarea traseelor pentru sistemul de drenaj, colectoarele de drenaj, lucrări de așternere și compactare strat filtrant; realizarea suprafeței de gazon sintetic; realizarea sistemului de iluminat. Terenul va fi dotat cu două porți fotbal fixe și patru fanioane aferente celor patru colțuri ale terenului. Amenajarea unui teren de fotbal sintetic, la dimensiuni omologate FIFA ar completa dotările existente și ar oferi posibilitatea desfășurării unor competiții sportive. Realizarea acestei investiții permite dezvoltarea spațiului urban, cu impact social și educațional în rândul tinerilor. Elevii vor beneficia de condiții de joc, de un spațiu adecvat desfășurării activităților sportive. Realizarea lucrărilor preconizate va asigura satisfacere tuturor cerințelor de rezistență, stabilitate, durabilitate și siguranță în exploatare, la parametrii impuși de reglementările în vigoare. Scopul investiției propuse prin prezentul proiect este realizarea unui teren sintetic de fotbal și satisfacerea tuturor cerințelor celor care doresc să practice un stil de viață sănătos și prietenos cu mediul”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat ieri de consilierii locali.

Problemele Liceului cu Program Sportiv, pe masa consilierilor locali

Luminița Vîrlan

Luminița Vîrlan, consilier local și inspector școlar de Educație fizică și sport, a adus în discuție problemele cu care se confruntă Liceul cu Program Sportiv: “mai sunt câteva probleme de rezolvat, le aduc în atenție, pentru că tot vorbim despre această unitate de învățământ. Sigur a fost depus la Registratură un referat din partea LPS, referitor la sistemul de iluminat din sala de handbal, care nu mai corespunde cerințelor actuale. În sportul de performanță, ca de altfel și în alte domenii, iluminatul are un rol foarte important. Trebuie să găsim cumva soluții pentru a rezolva această problemă. Apoi, un mare handicap al Liceului cu Program Sportiv este reprezentat de lipsa spațiilor de cazare. Nu știu cum putem să ne implicăm, dar trebuie să găsim o soluție în ceea ce privește cazarea sportivilor. Momentan, fetele de la Atletism fac naveta de la baza sportivă până la Liceul “Ștefan Procopiu”, acolo unde au niște camere. Cele două licee au un protocol de colaborare, dar mă gândesc că ideal ar fi dacă un nivel de la internatul 2 al Liceului “Ștefan Procopiu” ar fi destinat elevilor de la Liceul cu Program Sportiv. Pe lângă atlete, sunt cazați acolo și câțiva băieți de la fotbal. Ca să facă performanță, trebuie să beneficieze de niște condiții cât de cât decente. Mă gândesc că ar putea să lase Liceul cu Program Sportiv să amenajeze un etaj pentru sportivii de la această unitate de învățământ… Aria de selecție este mare în județul Vaslui. Sunt copii din mediul rural extrem de talentați, ei vin, dau probe, dar se lovesc de lipsa spațiilor de cazare. Este un mare minus pentru Liceul cu Program Sportiv. Știu că s-a pus în discuție de mai multe ori amenajarea unui internat în fostul internat al Colegiului “Anghel Rugină”, dar acea clădire nu mai corespunde din punct de vedere tehnic. Nu știu, trebuie să găsim o soluție”, a spus Luminița Vîrlan în ședința de Consiliu Local de ieri.

Terenul va fi gata până la începutul noului an școlar 2023-2024

Lucian Braniște

Viceprimarul Lucian Braniște a dat asigurări că problemele semnalate vor fi analizate, iar apoi se vor găsi soluții. “Sunt în asentimentul doamnei consilier, are perfectă dreptate. Rugămintea mea este ca în cadrul Comisiei de Cultură și sport, să se ridice această problemă și, împreună cu aparatul de specialitate, să găsim o soluție. Sportul vasluian este ambasadorul comunității noastre, trebuie să venim în sprijinul lui și să-l susținem. Și Școala nr.3 are nevoie de o sală de sport, mă gândeam că se poate face un parteneriat cu școala specială de peste drum, ca elevii să meargă acolo pentru orele de sport. Sunt soluții, dar trebuie să stăm la masă, să discutăm și să luăm măsuri”, a spus viceprimarul Lucian Braniște.

Valentin Dragomir

Consilierul Valentin Dragomir a propus întocmirea unei liste cu toate problemele cu care se confruntă școlile din Vaslui: “aceste probleme au fost discutate în Consiliul de Administrație al liceului, consiliu din care facem parte, atât eu, cât și doamna Vîrlan. Mai trebuie precizată o problemă: acoperișul sălii de sport, care a fost reparat de două ori până acum, dar probabil că necesită reparații mai profunde. Poate la următoarea ședință, executivul ne va prezenta o situație cu problemele importante ale școlilor, așezate într-o ordine, într-o ierarhie. De exemplu, la acest liceu, avem problema cu iluminatul, cu acoperișul sălii de sport și așa mai departe. Trebuie să avem o imagine de ansamblu a problemelor cu care se confruntă școlile din municipiul Vaslui”, a spus consilierul Dragomir.

Sorin Radu

“Trebuie să ne ocupăm îndeaproape de acest proiect, ca să fie gata până la începerea școlii. Există posibilitatea, atât tehnică, cât și fizică”, a spus consilierul Sorin Radu, adăugând, apoi, că “m-am uitat puțin pe internet la prețuri, sunt mai jos decât avem noi prins în proiect, dar, până la urmă, prețurile se reglează prin licitație. Sunt firme care ar putea rezolva treaba aceasta până la începerea școlii, cred că ar trebui să prindem în caietul de sarcini și o astfel de prevedere referitoare la timpul de realizare”. “Sperăm și noi ca până la începutul anului școlar 2023-2024 obiectivul de investiții să fie finalizat. Sunt alocate o lună pentru proiectare și două luni maximum pentru execuția lucrărilor”, a spus Corina Frențescu, director în cadrul Primăriei municipiului Vaslui.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Vai..vai
    Problemele astea sunt de pe putin 10 ani !
    Madam Virlan a fost si director la LPS….atunci nu a putut face?
    Face acum cind e si consilier si inspector …partidul sa trăiască…căci e ,,neted,, creierul si al ei a celorlalți.
    Dar na…msi bifeaza ceva ,, măreț,,

  2. Să înțelegem că acest teren costă 700.000 de euro? FELICITĂRI .MARE REALIZARE Pentru cunoscători aceasta investiție nu poate depăși 350.000 -400.000 la un gazon de ultimă generație.

  3. 1.Terenul va fi amenajat pe o suprafață de 6.237 mp (63 m x 99 m) și este mult mai mare decât cel inaugurat în 2019, care măsura 2.646 mp (63X42 m). Consilierii locali au votat în unanimitate implementarea acestui proiect, însă au discutat și alte probleme cu care se confruntă Liceul cu Program Sportiv.

    2. Cifrele reprezentând dimensiunile care nu sunt standard sunt influențate de catre cine sau ce?

  4. Nu-i mai bine sa se construiasca un minihotel ptr sportivi sau sa se transfere de la Tabere spatiul de cazare? Sa se desfiinteze aceasta ”jucarie” a lui Tatu, cel mai hapsan si incompetent director si sa dispara si parazitii aia-Gherman, Angheluta si toata fauna ce misuna acolo. Cat de prosti pot fi liberalii astia sa tina acolo un pensionar/o scursura sociala ca Tatu? Chiar nu gasiti un gospodar care sa faca ordine acolo si sa reamenajeze tabara ”Poiana Caprioarei”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.