Această sumă urmează să fie aprobată de Bucureşti, săptămâna viitoare, pentru Aeroportul ieşean. „Stăm cu facturile pregătite şi cu ochii pe conturi. Cum intră banii în Trezorerie, i-am şi cheltuit“, arată şeful Consiliului Judeţean.
Iaşul a mai luat o palmă de la Bucureşti. Guvernul nu a alocat niciun leu pentru Aeroport în cadrul ultimei sale şedinţe. Aceasta, deşi preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, a precizat că a discutat personal problema cu premierul Victor Ponta. Totuşi, Guvernul a găsit 10 milioane lei în fondul de rezervă pe care i-a alocat judeţului Suceava, pentru finanţarea unor lucrări la Spitalul Municipal Fălticeni. Alte 10 milioane lei, tot din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, au luat drumul Bacăului, pentru finanţarea unor lucrări la spitalul din localitate. „Nu am primit ieri vestea cea bună pe care o aşteptam. Promisiunea premierului este că săptămâna viitoare vom primi şi suma destinată nouă. Vestea bună este că în şedinţa de guvern a fost aprobată o reglementare care permite finanţarea prin bugetul de stat a aeroporturilor de interes local, cum este considerat Iaşul“, a declarat Adomniţei.
Dacă luna trecută reprezentanţii CJ şi ai PNL Iaşi sperau la alocarea de către Guvern a 4 milioane de euro în contul lucrărilor la noua pistă deja plătite şi a încă 4 milioane euro pentru lucrările în curs, adică un total de 34 milioane lei, suma a intrat la apă. Preşedintele CJ a mai menţionat doar 12 milioane lei ca promisiune guvernamentală. „Avem toate hârtiile pregătite. Trimitem proiectul de hotărâre de guvern la Ministerul Dezvoltării, pentru decontarea lucrărilor“, a spus Adomniţei.
Dacă Guvernul va aloca cele 12 milioane lei promise, CJ va avea la dispoziţie mai puţin de 48 de ore pentru a-i cheltui. Astfel, următoarea şedinţă de guvern va avea loc pe 18 decembrie. În cel mai fericit caz, hotărârea adoptată va fi trimisă spre publicare către Monitorul Oficial miercuri seara. Ultimele operaţiuni financiare ce pot fi derulate în acest an prin Trezorerie de către instituţiile publice vor avea loc pe 20 decembrie. „Stăm cu facturile pregătite şi cu ochii pe conturi. Cum intră banii în Trezorerie, i-am şi cheltuit. Iaşul va avea un Aeroport modern. Cu a doua pistă, cu o parcare pentru aeronave mult mai mare, cu un terminal nou, de trei ori mai mare decât cel actual“, a precizat preşedintele CJ. Până acum, CJ a cheltuit aproximativ 25 milioane lei în cele patru luni scurse de la deschiderea şantierului noii piste de 2.400 metri a Aeroportului.
Reprezentanţii autogării şi ai CJ au anunţat ieri înregistrarea la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Transport a proiectului de dezvoltare şi modernizare a Aeroportului, în vederea obţinerii unei finanţări europene, alături de aerogările din Oradea şi Craiova. Proiectul are o valoare totală de 57,5 milioane euro. „A fost un volum uriaş de muncă. Suntem încrezători, pentru că suntem în grafic. Urmează evaluarea preliminară, apoi Comisia Europeană va da aprobarea directă, proiectul fiind considerat major“, a declarat directorul Aeroportului, Marius Bodea.