Lucrările pentru execuţia pistei aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav, începute la sfârşitul lunii aprilie, se desfăşoară conform graficului stabilit, iar până la finele lunii noiembrie proiectul ar trebui finalizat. Pista va avea o lungime de 2.820 de metri, lată de 40 de metri (60 de metri cu tot cu acostament).
La Braşov vor putea ateriza aeronave de tipul Boieng 767, 757, Airbus 310, 300, conform presei locale din Braşov.
Fără ajutor de la Guvern
Consiliul Judeţean Braşov şi Primăria Braşov vor să se asocieze pentru a definitiva întreaga investiţie, ţinând cont că până acum autorităţile braşovene nu au reuşit să primească şi un sprijin financiar guvernamental pentru acest proiect. Şefii celor două instituţii au avut deja unele discuţii preliminare cu privire la etapa ce vizează construcţia terminalului.