Grav accident de circulatie la Trestiana
CUMPLIT Viteza excesivã face din nou victime. Ieri, în jurul orei 17.40, pe DN 24 D, în localitatea Trestiana, comuna Grivita, a avut loc un grav accident rutier soldat cu decesul unei persoane si rãnirea altor douã. Un autoturism, cu numere de înmatriculare de Anglia, a intrat în coliziune cu un cap de pod dupã care s-a oprit la câtiva zeci de metri mai în fatã, pe contrasens, într-un sant de pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic, încât pasagerul din spate a fost proiectat în afara masinii, prin lunetã, în curtea unui cetãtean. Acesta a zburat la propriu prin aer, circa 10 metri, peste un gard înalt de aproximativ un metru si jumãtate. Probabil distanta ar fi fost cu mult mai mare dacã n-ar fi lovit cu capul un copac. Bãrbatul, în vârstã de 33 de ani, din Zorleni, a decedat la scurt timp.
Un grav accident de circulatie s-a petrecut ieri, în jurul orei 17.40, în localitatea Trestiana, comuna Grivita, soldat cu un deces si vãtãmarea corporalã a altor douã persoane. La fata locului s-au deplasat imediat mai multe ambulante si politisti din cadrul Biroului Drumuri Europene si Nationale (D.E.N.) Bârlad. Cadrele medicale nu au mai putut decât sã constate decesul unei persoane. Alte douã au suferit vãtãmãri corporale, fiind transportate la Spitalul Municipal de Urgentã „Elena Beldiman” din Bârlad. În urma cercetãrilor efectuate de politistii rutieri s-a stabilit cã vinovat pentru producerea accidentului rutier se face conducãtorul unui autoturism, înmatriculat în Anglia (cu volan pe dreapta), care avea directia de deplasare Grivita – Bârlad. Din cauza vitezei excesive, Ionel Tinca, în vârstã de 26 de ani, din Zorleni, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare, astfel cã autoturismul a intrat în coliziune cu un cap de pod dupã care s-a oprit la câtiva zeci de metri mai în fatã, pe contrasens, într-un sant de pe marginea drumului. Potrivit martorilor, totul s-a petrecut ca într-un film de actiune. Dacã soferul si pasagerul din stânga fatã au scãpat ca prin minune, pasagerul din spate a fost proiectat prin lunetã mai bine de 10 metri prin aer, în curtea unui cetãtean. „N-am vãzut asa ceva în viata mea, nici mãcar la televizor. A zburat prin aer peste gard, pânã s-a lovit de acel cais. Înãltimea gardului e de aproximativ un metru si jumãtate, vã dati seama ce fortã a fost acolo! Dacã nu era copacul, probabil ajungea mult mai departe. Sunt sofer de 40 de ani si tot nu-mi explic cum se putea întâmpla asa ceva. Eu cred cã venea cu vitezã dinspre Grivita si nu a redus viteza când a ajuns la dâmbul din dreptul Ocolului Silvic. A fost ca o rampã. Când masina a atins pãmântul, soferul a pierdut controlul”, ne-a declarat unul din martori. Victima, Gheorghe Butnaru, în vârstã de 33 de ani, din Ibãnesti, nu a mai trãit decât foarte putin, dupã ce s-a lovit cu capul de copac. „Am auzit un zgomot puternic si am iesit repede afarã din casã. Am auzit gemete în curte si, când m-am uitat în dreapta, era un bãiat plin de sânge, sub un copac. Pe moment nu mi-am dat seama cum a ajuns acolo. A mai trãit foarte putin dupã ce am sunat la numãrul de urgentã 112. Se auzeau tipete din toate pãrtile, a fost cumplit. M-am pierdut pentru câteva clipe. Îmi pare rãu pentru acest tânãr”, ne-a spus proprietarul casei în curtea cãruia a ajuns victima. La spital, soferul a fost diagnosticat cu o contuzie lombarã, iar pasagerul din stânga fatã cu contuzie umãr stâng. „Conducãtorul auto a fost testat de politisti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectueazã cercetãri pentru stabilirea cu exactitate a împrejurãrilor în care s-a produs accidentul rutier”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui.