Un basarabean a băut bine acasă, după care a plecat spre Iași, pentru a-și aduce un prieten. Se simțea în continuare treaz, așa că și-a mai făcut drum prin oraș, până când a comis un accident.
Nu s-a putut abține să nu bea ceva
În noaptea de 13/14 iunie 2021, Eradj Hodjaev și-a adus din Republica Moldova la Iași, la aeroport, un prieten. Deși știa că urmează să se urce la volan, Hodjaev nu s-a putut abține să nu bea ceva, în intervalul 22.00-22.30. Ulterior, avea să spună că fusese doar o bere de 330 ml și 200-250 ml vin roșu. După ce și-a dus prietenul la aeroport, s-a îndreptat spre strada Zimbrului, în zona Palas, pentru a lăsa un colet, înainte de a merge la serviciu. În jurul orei 1.00, la intersecția dintre străzile Zimbrului și Prof. Anton Șesan, nu a respectat semnificația unui indicator „Stop” și a lovit în partea dreaptă un taxi. Pasagerul aflat pe bancheta din spate a fost rănit ușor.
Polițiștii veniți la fața locului au constatat că moldoveanul cu cetățenie română era băut, așa că l-au condus la spital pentru recoltarea probelor biologice. În baza acestora, a fost calculată retroactiv o alcoolemie în momentul accidentului de 1,4‰ în sânge. Hodjaev a explicat că se urcase la volan pentru că nu se simțea afectat de alcoolul băut. Și-a recunoscut fapta, ceea ce i-a asigurat o reducere cu o treime a limitelor pedepsei…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-moldovean-s-a-urcat-baut-la-volan-fiindca-nu-se-simtea-afectat-de-alcoolul-consumat–1729402.html