ISTORIE…Generalul Friedrich Mieth, deși foarte puțin cunoscut de către istoricii militari, a fost un personaj deosebit din Wehrmacht, atât prin traseul profesional cât și prin acțiunile sale militare și politice întreprinse în regimul de represiune al Germaniei din perioada celui de Al Doilea Război Mondial. Acesta își începe cariera militară de foarte tânăr, fiind obligat de împrejurările vieții de a se înscrie în rândurile armatei germane, tatăl său fiind elementul hotărâtor asupra acestei decizii. Friedrich era un cunoscător de limbi antice, latină și greacă, un foarte mare pasionat al muzicii clasice, cânta la vioară dorind să ajungă un profesionist, aceste pasiuni ale tânărului soldat nu promiteau un viitor strălucit în cariera militară. Contradictoriu pasiunilor fără legături cu domeniul doctrinelor militare, avea să demonstreze a fi un militar foarte capabil, un lider înnăscut și un strateg militar potrivit pentru planurile viitorului Reich. De la un simplu soldat al armatei imperiale germane, va ajunge Șef de stat Major al armatei a I-a și Comandant al Corpurilor de armată XII și IV. Generalul Mieth luptă în Primul Război Mondial pe frontul din România, țară în care își va găsi sfârșitul în luna august anul 1944.
Generalul Friedrich Mieth s-a născut în Eberswalde, Germania, pe 4 iunie 1888, dar ambii săi părinți proveneau din orașul polonez Thorn. Tatăl său a fost un ofițer sârb cu o viață foarte tragică, extrem de săraci, Mieth fiind obligat să devină soldat. În primul Război Mondial a luptat în România, unde a fost rănit grav la coapsă, același tip de rană care avea să-i aducă moartea în Bătălia de la Vutcani, august 1944. În timpul petrecut în România a ajuns să aprecieze foarte mult frumusețea peisajelor și în special mâncarea din țara noastră. Generalul Friedrich Mieth luptă împreună cu Corpul IV de armată împotriva șanselor grele până în august 1944, momentul în care inteligența și capabilitățile impresionante ale acestuia nu sunt suficiente pentru a opri tăvălugul sovietic. Armatele germano-române sunt împinse în Moldova, iar Corpul Mieth ocupă poziții la nord de Iași, pe Prut, în luna august 1944. În zorii zilei de 20 august, un baraj de artilerie ucigător, foarte concentrat, deschide a doua parte a Operațiunii Iași-Chișinău, această zi va intra in istoria celui de Al Doilea Război Mondial sub numele de „Duminica neagră”, din cauza numărului mare de pierderi. Sovieticii atacă prin frontul 2 Ucrainean în nord-vest și prin Frontul 3 Ucrainean din est, aceste două atacuri au ca scop învăluirea diviziilor germane din Moldova și Basarabia. Cele două fronturi fac joncțiunea la est de orașul Huși, pe Prut. Însă noi vom urmări strict evoluția Corpului IV de armată și a Generalului Friedrich Mieth.
Bătălia pentru România
La 23 august, situația întregului front era un dezastru, tancurile sovietice reușesc o dublă încercuire în zona orașului Huși, Armata a 6-a era decimată, iar Corpul Mieth nu a primit noi ordine, din cauza avansului rapid al inamicului, liniile de comunicare nu mai funcționau. În situația dată, Generalul Mieth se putea salva împreună cu trupele din subordinea sa printr-o retragere forțată spre vest, însă acesta nu era conștient de situația imposibilă în care se aflau trupele germane. Forțele sovietice, prin Armata a 6-a tancuri, au înaintat tot mai adânc spre sud până în orașul Vaslui și Bârlad, mult sub flancul stâng al Corpului IV. În lipsă de noi ordine, Mieth decide să urmeze misiunea inițială de a menține podurile de peste Prut, la Sbiroja și Scopoșeni. Generalul nu a știut că prin această decizie avea să-și condamne diviziile la nimicire.
Podurile din zona Huși-Fălciu, singura șansă pentru germani
Friedrich Mieth trebuia să mențină un cap de pod la est de Huși pentru a oferi o cale de retragere trupelor disperate ale Armatei a 6-a. Diviziile lui Mieth ocolesc orașul Huși prin vest și încearcă să avanseze spre podurile de pe Prut, însă Armata a 52-a sovietică era deja poziționată pe o linie de apărare care să împiedice trupele din vest să înainteze spre podurile de pe râu. O mare problemă cu care se confruntau trupele germane era lipsa de comunicare cu comandantul Frontului Sud Ucraina Hans Freissner, cât și cu cartierele generale ale Armatelor. Grupul Mieth se deplasează spre sud pentru cucerirea localității Vutcani, care avea să le deschidă retragerea spre vest, pentru a doua oară se abandonează majoritatea artileriei, a utilajelor și a tancurilor rămase fără combustibil. Pentru cucerirea satului Vutcani se formează două grupuri de atac: Grupul Generalului-Maior Boltho von Hulsen comandantul Diviziei 370 Infanterie, grupul era format din rămășițele a trei divizii: 370, 106 și 258, grupul Generalului-Locotenent Weinknecht, comandantul Diviziei 79 infanterie, acest grup era compus din diviziile 79 și 376. Cele două grupuri au flancat satul și au atacat, Grupul Weinknecht din dreapta și Grupul Hulsen din stânga. Comandamentul Armatei a 52-a sovietice primește ordinul de a distruge diviziile ce încercau să se retragă spre vest, iar acțiunea trupelor germane din zona Vutcani le-a oferit sovieticilor oportunitatea perfectă. Satul este cucerit relativ ușor de Grupul Mieth, total epuizate, trupele germane se dezorganizează, iar soldații și ofițerii cedează în fața oboselii, dorm în șanțuri, pe drumuri, în curți și case, ofițerii nu mai pot controla trupele extenuate care cad de oboseală, valea satului Vutcani se transforma odată cu orele scurse într-un cimitir al germanilor.
Satul Vutcani, locul unde rămășițele Armatei a 6-a germană sunt distruse
Cursa generalului Mieth se oprește în satul Vutcani din actualul județ Vaslui, situat pe o vale și înconjurat de dealuri înalte în partea de nord-vest și sud-vest. Efortul depus pentru salvarea rămășițelor diviziilor încercuite în Basarabia s-a demonstrat a fi fatal pentru Corpul IV, întârzierea retragerii forțate spre vest a oferit timp armatelor sovietice de a se pregăti temeinic. Împrejurările morții generalului sunt incerte, fiindcă nimeni din cei care au reușit să ajungă în Transilvania nu au fost martori direcți ai faptelor, ci au oferit rapoarte bazate pe informații culese din mai multe surse, după cum o să vedem. În seara zilei de 28 august, trupele germane trebuiau să se pregătească pentru străpungerea liniilor sovietice ce apărau un pod peste râul Bârlad, singurul punct prin care putea fi trecut râul. Soldații, frânți de oboseală și de sprintul continuu din ultimele zile, au adormit prin grădini, șanțuri și chiar pe ulițe. Străpungerea apărării inamicului trebuia să se facă în acea noapte pentru a nu oferi sovieticilor oportunitatea de a înconjura satul. În seara zilei, un atac puternic dinspre nord a lovit flancul drept al Diviziei 79, care ocupa poziții defensive, au urmat alte atacuri în valuri, iar divizia a dus lupte grele în zona satului Bărboși, la nord-est de Vutcani. Situația devenea critică, un grup de peste 20 de ofițeri au început să strângă grupuri de soldați cu care să pornească un prim atac spre vest. Colonelul Ringenberg, care avea responsabilitatea de a apăra satul la est, a raportat telefonic că are nevoie urgent de întăriri, dar nu existau trupe disponibile pentru a fi trimise.
Soldații dormeau în șanțuri de oboseală
Comandantul Diviziei 79, Generalul-locotenent Weinknecht, decide să preia inițiativa pentru a putea scăpa dintr-o încercuire completă. Masele de trupe germane se aflau într-un haos total, regimentele și unitățile s-au împrăștiat și încurcat. Ofițerii din diferite regimente au strâns în jurul lor soldați adunați din curțile țăranilor și au primit ordin ca la ora 22:00 să pornească ca prim val de atac. Brigada 825 Tunuri de Asalt avea să deschidă atacul împreună cu infanteria și să cucerească podul de peste râu, aflat la circa 10 km vest, iar în spate aveau să meargă vehiculele cu răniți. Comandantul diviziei 79 s-a întâlnit cu comandantul Diviziei 370 în casa unui țăran pentru a-l informa despre planul său, Generalul Mieth intră în curte singur și neanunțat, este la rândul său informat despre situație. În timpul convorbirii celor trei, un ofițer sosește în grabă și raportează că soldații nu pot fi adunați din cauza somnului profund în care se aflau, atacul este amânat pentru ora 24:00. Atacul este amânat încă o dată, din același motiv, pentru a se evita o catastrofă, comandanții de divizie și ofițerii lor de stat major i-au trezit personal pe soldații adormiți și i-au condus la capătul vestic al satului. S-a irosit prea mult timp, primul val al atacului pornește în zorii zilei de 29 august. Corpul IV Mieth ratase ocazia de a străpunge linia de apărare noaptea pentru a profita de acoperirea întunericului, atacurile din ziua de 29 au fost slab pregătite, dezorganizate și împrăștiate de artileria sovietică. Trupele germane s-au împrăștiat în cei 10 km până la podul peste râul Bârlad, comanda la nivel de divizie nu mai era posibilă, dezastrul era în desfășurare.
Împrejurările morții generalului de armată Mieth
SCENARII… În acest context haotic, unde sovieticii atacau cu toate forțele din toate părțile, unde diviziile germane erau împrăștiate și secerate de apărarea inamică, și-a pierdut viața generalul Friedrich Mieth. La orele 10:00 dimineața, tancurile rusești au rupt apărarea din est a satului Vutcani și au pătruns în mijlocul trupelor germane, generalul încă se afla în casa unde avea comandamentul. O să privim la rapoartele ofițerilor despre modul în care generalul a murit. Sergentul Menda, care a servit în Statul Major al Corpului de Armată Mieth, a raportat următoarele: „În dimineața zilei de 28 august, Mieth a condus la sud de Hoceni și, după ce a discutat situația cu subordonații săi, a decis să-și îndrepte forțele spre pădurea de pe drumul de la Vutcani la Dolheni. În timpul deplasării, unitățile au intrat sub tirul artileriei sovietice din partea unităților aflate la vest de zonă și au fost forțate să se retragă spre Vutcani, în timp ce drumurile din jurul satului au fost înfundate cu vehicule și căruțe distruse. A fost făcută o încercare de a se deplasa pe drumul de pe dealul de la vest de Vutcani, dar a fost împiedicată de infanterie, tancurile și artileria sovietică care dețineau partea de vest. Vutcani a fost, de asemenea, bombardat continuu, iar personalul lui Mieth s-a refugiat în biserica din sat. Același lucru s-a întâmplat și când majoritatea unităților au încercat să pătrundă spre vest în dimineața zilei de 29 august, în timp ce Vutcani a rămas sub un foc intens de artilerie”.
Diferite variante ale martorilor cu privire la moartea generalului
INCERTITUDINI… Autorul, Walther Rehm, spune că a auzit de la adjutantul generalului Comandant Mieth că: „Generalul Mieth a murit de un atac de cord în dimineața zilei de 29 august, în timpul unei lupte corp la corp”. Informațiile pe care le-am primit de la nepoata generalului provin din discuțiile pe care familia le-a avut cu adjutantul lui Mieth, pe nume Büger, dar au menționat că acesta nu a vorbit niciodată în mod clar pe această temă. Büger a spus, totuși, că se afla alături de el la poalele unui deal cultivat cu viță de vie, încercând să fugă spre vest, când Mieth a fost lovit în coapsă de un glonț. Büger i-a dat dextroză din ranița unui soldat, dar Mieth a murit la scurt timp după aceea, se pare că a fost rănit un vas mare de sânge și a murit din cauza unui șoc hipovolemic. Büger nu a putut îngropa cadavrul din cauza forțelor inamice care încă se aflau în preajmă și, la scurt timp după aceea, a fost capturat, reușind să se întoarcă în Germania abia în 1955. Alte surse susțin că există rapoarte ale martorilor oculari care spun că rănirea a fost cauzată de un fragment de obuz de artilerie.
Familia primește vestea morții generalului de la radio
MORMÂNT… Familia generalului a aflat despre moartea acestuia de la postul de radio sovietic, nepoata acestuia mi-a povestit: „În aceeași zi, radioul sovietic a raportat într-un comunicat că printre morți se afla și cadavrul generalului Mieth, care a murit în apropierea satului Vutcani, a fost pus într-o groapă comună”. Din cercetările pe care le-am întreprins în zona Vutcani, am reușit să aflu de la bătrânii satului că în curtea bisericii este îngropat un ofițer de rang înalt, care după spusele lor, a murit în biserică. O a doua variantă presupune că generalul a fost deshumat din curtea bisericii, identificat și aruncat într-o mare groapă comună săpată la est de Vutcani, unde au fost îngropați sute de soldați. Acest aspect poate fi stabilit doar după o cercetare arheologică amănunțită în curtea bisericii. În zona gropii comune din estul satului s-au descoperit în anul 2022 schelete umane.
Bine, Profiri !
Comentatorul greșește și gramatical și legat de ceea ce scrii.
În pregătire..volum ?
D-le Profiri !
A-ţi transformat un eveniment tragic din istoria Armatei române, într-un talmeş-balmeş (amestecătură, dezordine, neorânduială, îngrămădire dezordonată din care nu se mai poate înţelege sau alege nimic, etc.).
Foarte fain articol, mai asteptam
subscriu!