spot_img
spot_img
4.1 C
Vaslui
23-dec.-2024

Un jurnal al lui Ben Laden descoperit în reşedinţa unde el a fost împuşcat

- Advertisement -

Un jurnal al lui Ben Laden a fost descoperit în reşedinţa unde el a fost împuşcat şi care conţine note scrise de mână ale şefului Al Qaida cu privire la operaţiuni viitoare, a anunţat miercuri un responsabil american, transmit AP şi AFP.

Printre materialul confiscat în raidul în care Osama Ben Laden a fost ucis la 2 mai în Pakistan, se găseşte ‘un carnet unde Ben Laden îşi nota ideile pentru operaţiuni’, a declarat acest responsabil, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

Acest carnet nu este un jurnal conţinând detalii personale sau descriind emoţiile autorului său, a precizat acest responsabil, ci mai degrabă un suport pe care Ben Laden nota ‘câteva idei’.

‘El nu descrie deloc locurile unde el a mers sau ce a făcut’, a declarat această sursă, minimalizând importanţa acestui carnet printre multitudinea de calculatoare, hard disk-uri, DVD-uri, carduri de memorie şi material de înregistrare recuperate în timpul raidului.

‘Nu este decât un carnet. Acesta este doar un obiect printre multe altele’ recuperate în reşedinţa de la Abbottabad, a insistat el. Duminică, Tom Donilon, consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Barack Obama, a declarat că volumul de informaţii capturate în cursul operaţiunii echivalează cu cel al ‘bibliotecii unei mici universităţi’.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.