UPS!… Un bărbat cu cetățenie franceză a prezentat la controlul de frontieră un permis de rezidență și unul de conducere, ambele false. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru că „francezul” a săvârșit infracțiuni grave!
În Punctul de Trecere a Frontierei Albița, un cetățean francez, în vârstă de 36 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, conducând un autoturism înmatriculat în Polonia. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentele de identitate, un permis de rezidență și un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.