spot_img
7.6 C
Vaslui
07-nov.-2024
spot_img

Un fost director al BRD Vatra Dornei şi trei subalterne, trimişi în judecată pentru jonglerii financiare de peste 700.000 de euro

- Advertisement -

Un dosar de fraudă masivă în care parte vătămată este agenţia din Vatra Dornei a BRD, fraudă pusă la cale chiar de cel care era director, va ajunge în instanţă în zilele următoare, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a finalizat ancheta şi a dispus trimiterea în judecată a patru inculpaţi. Este vorba de fostul director şi de trei subalterne, care vor avea de răspuns pentru fraudarea băncii cu peste 700.000 de euro. Practic, aşa cum rezultă din ancheta procurorilor, fostul director Nicolae Moraru a jonglat după bunul plac cu banii din conturi, iar celelalte trei inculpate l-au ajutat, la cererea sa, să comită ilegalităţile. Faptele au fost comise în perioada 2009-2011, poliţia intrând pe fir la mijlocul lui 2011. Nicolae Moraru este fratele lui Ioan Moraru, care a fost primar al municipiului Vatra Dornei până în 2012.

Cine sunt inculpaţii şi pentru ce vor fi judecaţi
Cei patru inculpaţi trimişi în judecată în acest dosar sunt Nicolae Moraru, fostul director, care este acuzat de comiterea infracţiunilor de înşelăciune, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi emiterea unei file CEC fără a avea disponibil în cont, Mirela Maria Vatamanu şi Daniela Şipot, ambele pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la înşelăciune, şi Luminiţa Elena Antohi, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-03-24/Un-fost-director-al-BRD-Vatra-Dornei-si-trei-subalterne-trimisi-in-judecata-pentru-jonglerii-financiare-de-peste-700000-de-euro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.