ÎNGER FĂRĂ ARIPI!… David are patru ani, dar nu a făcut încă primii pași! O boală rară și severă i-a blocat nu doar articulațiile picioarelor, ci și copilăria. David este al cincilea copil al familiei Lingurar, o familie modestă financiar, cu cinci copii. Băiețelul cel mic, David, s-a născut cu Varus Equin, adică ambele picioare sunt strâmbe, ceea ce îl împiedică să poată păși normal. “Degetele de la picioare sunt curbate spre interior, calcă strâmb! Nu poate face cîțiva pași fără să cadă. Se necăjește tare că nu poate să se joace afară cu frații săi mai mari! Dar ei îl iubesc așa cum e și se joacă cu el în limita posibilității lui,” povestește mama băiețelului, Maria Lingurar. Medicii turci, la care au apelat, le-au spus că boala copilului are rezolvare, doar că intervenția chirurgicală la ambele picioare și recuperarea post-operatorie costă 25.000 de euro. Nu este o sumă atât de mare! Puțin din puținul fiecăruia poate să-l ajute pe acest înger să aibă “aripi” și să meargă!
Părinții au observat problema de la naștere. În loc să se bucure de momentele în care își țin pentru prima dată copilul în brațe, Maria și Cosmin au început un lung șir de controale medicale. La un an de la diagnostic, părinții au mers cu cel mic la Cluj pentru a fi operat. Ambele intervenții chirurgicale la care a fost supus nu au reușit, iar odată cu creșterea în vârstă afecțiunea s-a agravat. “După două operații, picioruțele copilului meu sunt tot așa. Apoi a venit pandemia și nu ne-au mai primit la spital. Când s-au mai calmat lucrurile și n-au mai fost restricții am luat legătura cu medicul care l-a operat, dar mi-a spus că nu mai are ce să îi mai facă copilului”, povestește Maria Lingurar.
Lupta pentru David continuă
Părinții nu s-au resemnat și au început să întrebe în stânga și în dreapta, prieteni, cunoștințe, dacă n-au auzit de vreo soluție într-un astfel de caz. “După doi ani de căutări, Dumnezeu ne-a deschis o portiță. Am auzit de o clinică privată în Turcia de la o prietenă care și-a operat și ea copilul acolo. Am luat legătura cu medicii turci și ne-au spus că boala copilului nostru are rezolvare, doar că intervenția chirurgicală la ambele picioare și recuperarea post-operatorie costă 15.000 de euro. O sumă foarte mare pentru noi. Aceeași prietenă de familie ne-a spus atunci de «Asociația Salvează o inimă» și așa am ajuns să-i cerem ajutorul domnului Plăcintă,” ne-a scris și tatăl băiețelului, Cosmin Lingurar.
Costurile pot fi acoperite doar dacă sunt ajutați!
Cosmin și Maria trăiesc dintr-un venit ce rareori ajunge la 4.000 de lei lunar, din care se întrețin ei și cei cinci copii cu vârste între 7 și 12 ani. Maria este casnică, iar Cosmin lucrează cu ziua. “Pe lângă toate costurile medicale, familia trebuie să suporte și cheltuielile cu deplasarea până în Turcia, cazarea și strictul necesar pentru perioada de recuperare ce va urma. Astfel, suma necesară se ridică undeva la 25.000 de euro. Această sumă poate fi strânsă însă cu ușurință prin diversele donații. Puțin nu înseamnă nimic, orice donație contează și poate salva o viață! Într-o lume care pune preț pe cantitate și cere din ce în ce mai mult, suntem deseori tentați să credem că dacă nu putem da mult, nu contează. Dimpotrivă, adevăratele minuni se fac întotdeauna cu puținul oferit cu dragă inimă. Donează și tu pentru David și ajută-l să meargă pe propriile picioare!” a spus președintele Asociației “Salvează o inimă”, Vlad Plăcintă.
Pentru donații:
- Denumire entitate: Asociația „SALVEAZă O INIMă”
- Cod de înregistrare fiscală: 31015982
- Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
- Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
- Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
- Cod SWIFT: BTRLRO22
- Cod BIC: BTRL
- Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele David Lingurar!