spot_img
spot_img
5.4 C
Vaslui
15-nov.-2024
spot_img
spot_img

Un căruțaș a fost încătuşat şi internat la Psihiatrie după ce a făcut scandal şi s-a luat la ceartă cu poliţiştii

- Advertisement -

Un bărbat de 70 de ani a fost amendat cu peste 2000 de lei, încătuşat şi internat la Psihiatrie după ce a făcut scandal şi s-a luat la ceartă cu poliţiştii, în momentul în care calul şi căruța sa au fost descoperite pe Calea Naţională.

Căruţa care se deplasa nesupravegheaă a fost obsrvată de un echipaj de poliţie aflat în trafic, iar oamenii legii au reuşt să oprească atelajul care se deplasa neregulat pe Calea Naţională, după care au pornit în căutarea proprietarului căruţei.

După câteva zeci de minute, poliţiştii au găsit şi proprietarul, în vârstă de 70 de ani, care consuma băuturi alcoolice într-un bar de la intersecţia cu strada Manoleşti, dar la văzul oamenilor legii acesta a început să ţipe, să ameninţe, să înjure poliţiştii veniţi să îl amendeze, astfel că aceştia au cerut ajutor de la alţi colegi.

Într-un final, poliţiştii l-au încătuşat şi dus la Poliţie, unde s-a ales cu două amenzi, una de 1000 de lei, pentru scandalul creat, dar şi o alta de 1160 de lei, pentru căruţa aflată pe drumul naţional.

La Poliţie, însî, starea lui de agitaţie s-a agravat, oamenii legii chemând o ambulanţă SMURD, care l-a transportat mai întâi la Urgenţe, unde ţipa şi înjura în continuu, după care la Secţia de Psihiatrie.http://stiri.botosani.ro/stiri/social/un-carutas-a-fost-incatusat-si-internat-la-psihiatrie-dupa-ce-a-facut-scandal-si-s-a-luat-la-cearta-cu-politistii.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri