spot_img
5.7 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Un bebeluș de doar 4 luni și mama sa, în spital, bolnavi de Covid-19! (DOCUMENT)

- Advertisement -
ÎNGRIJORĂTOR… Tot mai mulți vasluieni ajung la spital infectați cu SARS-CoV-2!

ALERTĂ… Caz inedit la spitalul din Bârlad, unde sunt internați o mamă și copilul său de 4 luni, ambii infectați cu SARS-CoV-2, având o formă medie a bolii. Este cel mai tânăr pacient internat acum în spitalul bârlădean cu această boală. Mama este dintr-un sat de lângă Vaslui, ea a ajuns inițial la Spitalul Județean de Urgență dar, simțindu-se rău, atât ea cât și copilul au fost trimiși ulterior pentru internare la spitalul bârlădean. După testarea PCR au fost depistați, ambii, cu o formă de Covid-19 și au fost transferați la spitalul din Bârlad. Situația cazurilor de Covid-19 în județul Vaslui, înregistrată de DPS Vaslui, este considerată de specialiști alarmantă pentru că rata incidenței cumulative la 1000 de locuitori este într-o continuă creștere!

În județul nostru, 112 pacienți au fost depistați cu Covid-19 în interval de 14 zile, dintre care 25 în ultimele 24 de ore. 34 de pacienți sunt internați în spital, pe secții, unul fiind un bebeluș de doar 4 luni, iar 2 persoane adulte sunt la ATI Reanimare! Toți sunt internați la Spitalul de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad. „Mama cu copilul de 4 luni sunt internați la spitalul nostru și se simt bine, ambii având o formă ușoară spre medie de Covid. Tânăra mămică provine dintr-un sat de lângă Vaslui și a fost transferată la noi la spital, de la SJU Vaslui, cu tot cu copil. Femeia nu este vaccinată și neagă faptul că ar fi fost în vreo țară străină sau ar fi intrat în contact cu cineva bolnav”, a precizat medicul epidemiolog al spitalului bârlădean, Gabriela Daniș.

Situație alarmantă în continuare: încă 25 cazuri de Covid în 24 de ore

Pe primul loc la valoarea ratei incidenței cumulative este comuna Bogdana (5 cazuri și rata incidenței de 3,40/1000), aceasta intrând în scenariul roșu. Dintre cei doi pacienți din ATI, nu este niciunul intubat, sau pe CPAP (Oxigen). În ATI sunt în continuare și 3 ventilatoare libere pentru pacienții cu COVID. Cei 34 de pacienți au diferite forme de boală : 11 bolnavi au forme medii, 23 pacienți sunt cu forme severe. 76 de persoane infectate sunt la domiciliu. Ultima “Rată a incidenței cumulative” în județul Vaslui, din data de 30 august, este de 0.21/1000 de locuitori. Județul nostru a înregistrat, în ultimele 14 zile, 112 persoane depistate pozitiv la testarea pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19, cu 41 persoane mai mult ca pe 26 august, când erau doar 71 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Crește numărul UAT-urilor cu cazuri de Covid!

Județul Vaslui are prezent virusul SARS-CoV-2 în 30 de UAT-uri, din 86 câte are, față de 28 câte erau pe 30 august. Cele mai multe cazuri, 41, se înregistrează în municipiul Vaslui, care are o rată de incidență de 0,27 la 1000 de locuitori. Mai sunt înregistrate 8 cazuri în municipiul Bârlad (0,13 rata de incidență la 1000 de locuitori), în comuna Fălciu 2 cazuri, care a ajuns la o rată a incidenței cumulative de 0,38 la 1000 de locuitori. Municipiul Huși are 18 cazuri de Covid-19 (rata incidenței fiind 0.48/1000 de locuitori), Drânceni (3 cazuri – 0,64 rata incidenței cumulative la 1000 de locuitori), Stănilești (2 c), orașul Murgeni (4 c), Mălușteni (2c – rata 0,95/1000 locuitori), Muntenii de Jos (3 c – 0,70/1000 rata incidenței), Banca (2 c), Ibănești (2 c) iar în restul de comune este semnalat doar câte un caz: Bogdănița, Fruntișeni, Dănești, Deleni, Cozmești, Bunești-Averești, Roșiești, Bogdănești, Tăcuta, Codăiești, Iana, Ivănești, Duda Epureni, Băcești, Văleni, Tătărăni și Zorleni. În orașul Negrești este un singur caz, rata incidenței fiind 0,10/1000 locuitori.

Sfatul DSP Vaslui: Vaccinați-vă!

Reamintim cetățenilor că vaccinarea cu schemă completă oferă protecție față de boala COVID – 19, scade riscul de internare, riscul de complicații și de deces. Varianta Delta este mai transmisibilă decât celelalte variante, iar vaccinurile își mențin o eficiență crescută în prevenirea bolii simptomatice și a spitalizării, dacă se administrează schema completă.

Condițiile pentru obținerea Certificatului Digital European de călătorie:

Certificatul poate fi descărcat de la: https://certificat-covid.gov.ro/login. Persoanele care pot obține certificatul digital UE sunt: cele care au efectuat schema completă de vaccinare în România; cele care au efectuat cel puțin o doză în România din schema completă; cele care au efectuat schema completă într-un stat terț (NON UE) și sunt cetățeni români sau membrii familiilor acestora; cele care au trecut prin boală (pe teritoriul României), dacă nu au trecut 180 de zile de la obținerea primului rezultat pozitiv la testare; cele care au obținut rezultat negativ la testarea PCR în ultimele 72 de ore (pe teritoriul României); cele care au obținut rezultat negativ la testul antigen rapid în ultimele 24 de ore (pe teritoriul României).

„Pentru persoanele vaccinate, certificatul digital UE de călătorie se validează la o perioadă de 10 zile după efectuarea schemei complete de vaccinare. Dacă va regăsiți în una din situațiile de mai sus și nu reușiți să vă generați certificatul digital, vă rugam sa furnizați următoarele documente, după caz, la adresa de e-mail certificat-covid@ms.ro: carte de identitate/pașaport/permis de ședere; dovada vaccinării sau a testului pozitiv/negativ; pentru minorii sub 14 ani – certificatul de naștere sau documentul care atestă calitatea de autoritate părintească; certificatul de căsătorie – în cazul schimbării numelui între data vaccinării/testării și data solicitării certificatului. Menționăm faptul că termenul de valabilitate al certificatului pentru test antigen rapid crește la 48 de ore, de la 24 de ore, cum este în prezent, iar certificatele digitale COVID-19 pot fi utilizate și pe teritoriul României pentru atestarea vaccinării, testării sau trecerii prin boală a titularilor. Pentru nelămuriri, vă recomandăm să scrieți la adresa: certificat-covid@ms.ro sau apelați Call Center – 021 414 44 25 și apăsați tasta 2, pentru certificate. Încurajăm populația să se imunizeze prin vaccinare, astfel încât vom limita răspândirea cu COVID – 19”, menționează Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Mulți nu mai respectă reguliule elementare prevăzute în asemenea situațiir.Dacă intri prin anumite instituții..magazine comerciale..mijloace de transport în comun..biserici..adunări publice…petreceri etc.cei care le conduc…organizează sau își desfășoară activităț ile de serviciu..nu mai poartă mască și lipsa soluțiilor de dezinfectie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.