spot_img
6.4 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Un bătran din Focşani a murit după ce i-a luat casa foc

- Advertisement -

Pompierii au încercat să îl salveze pe bărbat

Bătranul a suferit arsuri pe aproape jumătate din suprafaţa corpului u apelul de ajutor a venit la 09.40 din partea unei vecine care a văzut flăcările u o femeie din Străoane s-a intoxicat cu fum încercand să stingă focul la acoperişul casei

Moarte cumplită pentru un bătran din municipiul Focşani. Bătranul de 73 ani din Focşani şi-a pierdut viaţa ieri dimineaţă după ce locuinţa acestuia a luat foc. Totul s-a întamplat în doar cateva momente şi nu a existat nicio şansă de scăpare pentru Liviu Bobeanu, care a fost găsit fără suflare în propriul dormitor. De altfel, apelul de ajutor a venit în jurul orei 09.40 din partea unei vecine care a văzut flăcările şi care ştia că bărbatul locuieşte singur. Pompierii şi cadrele de la Ambulanţă s-au deplasat pe strada Timiş dar bărbatul nu a mai putut fi salvat. Acesta a fost găsit fără suflare langă pat. „La sosirea forţelor de intervenţie, s-a constatat că incendiul se manifesta în interiorul locuinţei, la nivelul unei camere, cu degajări mari de fum. Din nefericire, în interiorul dormitorului, lângă pat, a fost identificat trupul neînsufleţit al proprietarului, în proporţie de circa 50% carbonizat. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în urma acestuia arzând elemente de mobilier (un scaun şi o masă confecţionate din lemn), materiale textile şi un televizor. În urma verificărilor efectuate, se pare că nefericitul eveniment s-a produs din cauza efectului termic al curentului electric produs la un aparat electric de încălzire defect sau amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile”, a preciat lt. Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al ISU Vrancea.

Incendii provocate de hornuri

Nu a fost singura intervenţie a pompierilor la început de primăvară. Pe 1 martie, în jurul orei 21.00, pompierii din Panciu au intervenit pe strada Eroilor, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire dezafectată. Au ars circa 70 kg de materiale textile şi s-au degradat pereţii camerei pe o suprafaţă de circa 40 mp, evenimentul fiind, cel mai probabil, provocat de jarul căzut din sistemele de încălzit. În cursul aceleiaşi dimineţi, la numai câteva minute, în jurul orei 04.20, un alt apel anunţa producerea unui incendiu în satul Şindrilari, comuna Reghiu. Focul a distrus acoperişul casei pe o suprafaţă de circa 60 mp şi bunuri aflate în patru camere ale locuinţei. În urma verificărilor efectuate, aceste două evenimente au fost, cel mai probabil, provocate de coşuri de fum amplasate ori neprotejate termic faţă de materiale combustibile.

Intoxicată cu monoxid de carbon

Tot ieri dimineaţă, în jurul orei 04.15, pompierii din Panciu au fost chemaţi în satul Străoane de Sus, comuna Străoane. Incendiul se manifesta la acoperişul locuinţei, în jurul coşului de evacuare a fumului, iar proprietara de 46 ani, în încercarea de a limita pagubele, a urcat în podul casei. Ea s-a intoxicat însă cu fum şi a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Panciu. Pentru că şi la sfârşitul săptămânii trecute, în localitatea Ciorăşti, un bărbat şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu produs din cauza unui scurtcircuit electric, pompierii vin cu o serie de sfaturi. „Pentru evitarea situaţiilor în care viaţa şi bunurile cetăţenilor sunt puse în pericol, reamintim că este necesar să se acorde atenţie sporită exploatării corespunzătoare şi verificării periodice a instalaţiilor electrice şi a coşurilor pentru evacuarea fumului. Folosirea prizelor multiple suprasolicitate prezintă riscul producerii unui incendiu. În cazul unui scurtcircuit, se interzice folosirea, la înlocuirea siguranţei, a unui fuzibil cu diametrul mai mare decât cel corect. Totodată, reamintim să nu se utilizeze cabluri electrice defecte sau neizolate corespunzător lângă materiale combustibile şi să nu se tragă de cablu pentru debranşarea unui aparat electric. De asemenea, burlanele şi coşurile de evacuare a fumului trebuie periodic verificate, curăţate şi reparate de personal specializat. Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu lungime mare şi, respectiv, coturi multe montate pe lângă şi pe pereţii combustibili, în apropierea materialelor ori altor obiecte de uz casnic. De asemenea, coşurile de fum din cărămidă tencuită vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor, prin îngroşarea zidăriei coşurilor, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se va introduce un strat termoizolant”, a atenţionat lt. Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al ISU Vrancea. (Raluca MANOLACHE)

Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/1588801098-un-batran-din-focsani-a-murit-dupa-ce-i-a-luat-casa-foc.html

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.