Un bărbat de 40 de ani a fost găsit decedat, luni dimineaţă, cu lovituri la cap. Există suspiciunea că a fost ucis de un consătean, cu 20 de ani mai tânăr, care ar fi iubitul victimei.
Costin C., un bărbat în vârstă de 40 de ani, din satul Nicoleşti, comuna Puieşti, a fost găsit zăcând pe podea, în propria casă. Bărbatul era decedat în momentul în care a fost găsit de rude. Trupul său era plin de lovituri, motiv pentru care a fost anunţată poliţia. Oamenii legii au stabilit că victima băuse cu o seară înainte alături de fratele şi de tatăl său, dar şi de un tânăr de 20 de ani, Ninel, care i-ar fi fost iubit. Pe fondul consumului de alcool, Ninel s-ar fi luat la ceartă cu Costin. A urmat o bătaie în urma căreia bărbatul de 40 de ani avea să fie răpus. Sunt indicii că tânărul de 20 de ani mai întâi şi-a înjunghiat partenerul, după care l-a lovit în mod repetat cu un par în cap, omorându-l pe loc. Făptaşul a fost pus sub acuzare, fiind reţinut de poliţişti pentru 24 de ore sub suspiciunea săvârşirii infracţiunii de omor. După expirarea ordonanţei de reţinere, tânărul va fi prezentat procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, în vederea arestării preventive……….
Citeste mai mult: adev.ro/q4g412