Un bărbat de 42 de ani a murit în urma unui accident. Nenorocirea s-a produs în apropierea localităţii Suvorovca, raionul Făleşti.
Apelul la serviciul 901 a fost recepţionat în această dimineaţă, la ora 04:53. Ajunşi la faţa locului salvatorii au stabilit că şoferul de 52 de ani a unui autoturism de model Volkswagen Golf este în stare gravă, iar pasagerul acestuia, un bărbat de 42 de ani, este mort.
Pompierii au efectuat lucrări de descarcerare a cadavrului, iar echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat conducătorului auto, care a suportat un traumatism cerebral, fiind în comă. Pacientul a fost stabilizat şi transportat de urgenţă la spitalul din municipal Bălţi.
În urma verificărilor, s-a stabilit că accidentul s-a produs, după ce autoturismul de model Volkswagen Golf a derapat de pe traseu şi s-a lovit lateral într-un copac.