NEATENȚIE… Un accident rutier petrecut vineri în localitatea Valea Grecului, comuna Duda Epureni, se putea termina tragic atât pentru cei doi șoferi implicați în accident, cât și pentru proprietarul unui imobil în care cele două autoturisme s-au oprit. Accidentul a avut loc după ce un conducător auto a ignorat semnul STOP, la intrarea pe un drum principal, cu prioritate. Mașina condusă de acesta a lovit în plin un alt autoturism care se deplasa regulamentar. În urma impactului, ambele mașini au fost proiectate către un imobil de pe marginea drumului și numai norocul a făcut ca acesta să nu fie pus la pământ. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și de poliție. Astfel, după ce șoferii au fost evaluați medical la fața locului, ambii au fost testați cu aparatul alcooltest. Rezultatul a arătat că nici unul nu consumase băuturi alcoolice. În schimb, din cauza rănilor suferite, cei doi au fost internați în spitalul din Huși.
Pai asta se intampla daca pui asfalt la Valea Grecului! 🙂