INVITAȚIE… Mai sunt câteva zile în care puteți simți mirosul relaxant de lavandă și vă puteți bucura de culorile și priveliștea unică oferită de locația Dealul cu Lavandă din Boușori, comuna Solești. Lanul a luat ființă acum 6 ani iar maturitatea la care au ajuns plantele în acest an face ca totul să fie la superlativ. În plus, peisajul este unul de vis pentru că de aici, din mijlocul lavandei aveți o perspectivă foarte frumoasă spre lacul de la Solești și, dacă așteptați apusul soarelui, culorile vor deveni și mai intense. De altfel, proprietarii acestui lan au gândit facerea, în special, ca pe una de recreere, în care vizitatorii pot face fotografii, se pot relaxa și pot achoiziționa un buchet proaspăt de lavandă pe care vi-l puteți culege singuri, dacă doriți, alegând cele mai frumoiase flori. De asemenea, puteți achiziționa direct de la lan, la prețuri de producători, toate produsele adiacente, precum uleiul de lavandă sau apa de lavandă. Dealul cu Lavandă se află la aproximativ 20 de minute de condus “regulamentar” de Vaslui. La intrarea în comuna Solești,pe DN 24, se află un drum lateral cu indicatorul Boușori. Dacă ajungeți la acel drum, mai aveți doar 2-3 minute până să ajungeți la locație. E imposibil de ratat!