ANUNT IMPORTANT Dumitru Boroș, primarul municipiului Bârlad și-a anunțat acum câteva momennte, intenția de a candida la funcția de președinte al PNL Bârlad. Alegerile vor avea loc la PNL Bârlad pe data de 8 aprilie (în Ajun de Florii). Răspândacii din spatele binomului Dan Marian – Daniel Olteanu deja au început să arunce fumigene împotriva primarului Boroș, care nu răspunde comenzilor celor doi.
Dumitru Boroș este deja președintele interimar al acestei formațiuni politice, din luna aprilie anul trecut, de când a fost numit candidatul PNL Bârlad pentru fotoliul de primar. Anunțul privind candidatura pentru un mandat plin în fruntea PNL Bârlad, a fost făcut în cadru, unei conferințe de presă susținută la sediul liberalilor bârlădeni. Primarul Dumitriu Boroș a făcut și câteva precizări referitoare la zvonurile răutăcioase care circulă despre el, puse pe seama binomului – Dan Marian – Daniel Olteanu. „In județ s-a declanșat campania privind alegerile în organizațiile PNL comunale și municipale. Anunț că voi candida la președinția PNL Bârlad și chem alături d emine pe toți cei care m-au susținut în campania din alegerile locale. In ultimul timp s-a declanșat o campanie împotriva mea. S-a spus în primă fază că am plecat la PSD, că am bătut palma cu PSD-ul. Dacă au văzut răspândacii că această variantă nu ține, au pus pe piață altă variantă și anume că aș fi făcut o înțelegere cu ALDE sau am plecat la ALDE. Anunț pe toți cei din PNL că nu am plecat și nu voi pleca nicăieri, pentru că am fost, sunt și voi rămâne un liberal convins”, a spus primarul Bârladului, liberalul Dumitru Boroș. Pe larg despre conferința de presă și despre intențiile primarului Dumitrui Boroș, politice și administrative, în cotidianul nostru de mâine.
- Advertisement -
- Advertisement -