spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

ULTIMA ORĂ: O femeie a adormit la volan și a murit în fața celor doi copii ai ei aflați în mașină! (FOTO)

- Advertisement -

OBOSEALA ȘI VITEZA Un accident cumplit s-a petrecut astăzi dimineață în jurul orelor 6.00, pe DE 585, în localitatea Bădeana, comuna Tutova. O femeie de 36 de ani, din satul Tălpici, comuna Ghidigeni, județul Galați, conducea un autoturism plin cu marfă pentru Piața din Bârlad (roșii și castraveți). O șoferiță de 36 de ani și-a pierdut viața din cauză că a adormit la volan. Femeia a fost toată noaptea la o nuntă și dimineață a vrut să ajungă la Bârlad, cu marfă la piață. A murit în accidentul provocat de ea, având alături pe cei doi copii ai ei, care sunt acum în stare de șoc.

Femeia din comuna Ghidigeni, satul Tălpici, avea alături în mașină pe cei doi copii ai ei, un băiat de 17 ani și o fată de 15 ani, pe bacheta din spate, iar în dreapta o bătrână de 81 de ani, din același sat, rudă cu șoferița. Pe fondul oboselii excesive acumulate (femeia a fost la o nuntă toată noapte de sâmbătă spre duminică), ea a adormit la volan și a intrat cu viteză într-un cap de pod. Accidentul s-a petrecut în localitatea Bădeana, comuna Tuto9va. La fața locului au sosit patru ambulanțe care au găsit pe copiii femeii și pe bătrâna aflată în dreapta răniți, conștienți și cooperanți, dar pentru șoferița care a adormit la volan nu s-a putut face nimic. Pentru șoferiță s-au încercat manevrele de resuscitare mai bine de 45 de minute, însă, în ciuda eforturilor medicilor de pe ambulanță, inima femeii a refuzat să mai bată, fiind declarată decedată. Celelalte victime au fost transportate la spitalul din Bârlad, unde au fost supuse unor investigații amănunțite. „Copii sunt în afară de orice pericol, nu pun probleme medicale grave, fiind doar speriați și marcați de faptul că mama a murit în fața lor. Bătrâna de 81 de ani are policontuzii produse prin accident rutier, fiind în aceste momente investigată la CT. Este conștientă și cooperantă, dar mai exact putem să ne pronunțăm după efectuarea investigațiilor medicale complete”, a precizat medicul Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului bârlădean. Rudele femeii decedate, printre care și soțul, au ajuns la locul tragediei și sunt în stare de șoc. Vom reveni cu amănunte.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.