spot_img
17.5 C
Vaslui
08-sept.-2024
spot_img

UE va amâna până în martie 2012 decizia privind acordarea statutului de candidat Serbiei

- Advertisement -

Uniunea Europeană intenţionează să amâne până în martie 2012 o decizie privind acordarea statutului de candidat Serbiei, potrivit unui proiect de declaraţie care ar urma să fie adoptat vineri de liderii europeni, obţinut de AFP şi preluat de Mediafax.

„În vederea acordării statutului de stat candidat (la UE) Serbiei în martie 2012, liderii europeni le cer miniştrilor lor „să examineze şi să confirme că Serbia a continuat să dea dovadă de angajament credibil şi a realizat progrese suplimentare în implementarea acordurilor” în vederea unei normalizări a relaţiilor sale cu Kosovo, precizează textul.

Liderii europeni erau chemaţi să se pronunţe vineri asupra deciziei de a acorda statutul de candidat Serbiei, aşa cum doreau Franţa sau Italia, dar acestea s-au lovit în special de reticenţele cancelarului german Angela Merkel.

Ei erau de asemenea chemaţi să se pronunţe asupra deschiderii negocierilor cu Muntenegru, la recomandarea Comisiei Europene. Şi în acest caz, liderii europeni ar urma să amâne decizia, potrivit documentului.

„În vederea deschiderii negocierilor de aderare cu Muntenegru în iunie 2012”, UE le cere miniştrilor săi să „examineze progresele Muntenegrului în implementarea reformelor”, în particular în ceea ce priveşte „lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate, pe baza unui raport pe care Comisia va trebui să-l prezinte în primul semestru din 2012”, subliniază documentul.

romanialibera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.