Tutun de Ohio, cultivat la Nămoloasa

Aproape 150.000 de ţigări se pot fabrica din recolta strânsă anual de pe un singur hectar de teren cultivat cu tutun, în judeţul nostru. Şi nu vorbim despre un an în care producţia depăşeşte aşteptările, ci despre un sezon agricol în care fermierii gălăţeni reuşesc să producă aproape 1.500 de kilograme de tutun uscat la hectar şi să respecte norma pe care au stabilit-o, prin contract, cu firmele cumpărătoare din Ungaria. Soiul adus de unguri în România se numeşte Burley, este originar din statul american Ohio şi este cultivat şi în America Latină. „Iarba dracului” poate fi rentabilă pentru fermierul care o cultivă, dar numai în situaţia în care seceta nu arde plantele înainte ca frunzele să li se dezvolte şi să poată fi culese şi întinse la uscat. Negoiţă Angheluţă are, la Nămoloasa, o plantaţie de tutun întinsă pe 11 hectare – cea mai mare exploataţie agricolă de acest fel din judeţ care nu a fost încă pârjolită de soare. După aproape şase luni de migală, dar şi de muncă grea, fermierul se întreabă acum dacă va putea recolta suficient încât să poate să îi dea clientului său cantitatea de tutun pe care acesta a contractat-o.

Ungurii aduc „iarba dracului” în Galaţi

Negoiţă Angheluţă are 39 de ani şi, întors la Hanu Conachi după ani grei de muncă în Italia, s-a hotărât să planteze tutun în 2011. A început cu o exploataţie de şase hectare pe care a extins-o, în acest an, până la 11 hectare.
„Lucrăm cu o firmă din Ungaria, care ne aduce seminţele din care facem răsaduri. Dacă producem mai mult de 800 de kilograme de tutun uscat la hectar, nu plătim seminţele. Dacă producţia e mai slabă, e grav din cauză că plătind şi seminţele şi lucrările agricole, noi nu mai rămânem cu aproape nimic. Chiar dacă tatăl meu s-a ocupat cu cultivarea tutunului în zonă, înainte de Revoluţie când se planta şi soiul Virginia, tot am avut mult de învăţat de la unguri. Acum se plantează soiul Burley, din care, potrivit contractului cu firma din Ungaria, ar trebui să scoatem 1.450 de kilograme de tutun uscat la hectar”, ne spune Negoiţă Angheluţă.

Secretele cultivării tutunului

Seminţele plantei de tutun sunt sferice, verzui-albastre şi au dimensiunea unei gămălii de bold. Circa 30.000 de seminţe, folosite la cultivarea unui întreg hectar încap în jumătate de recipient de plastic de 300 de ml.
„Avem o matriţă de polistiren, cu alveole. Fiecare sămânţă trebuie pusă într-o alveolă separată, pe o bucată de turbă absorbantă, care stă pe un pat de apă. Aşa pregătim răsadurile, până la jumătatea lunii mai. Ne-am făcut şi o matriţă metalică, să punem mai uşor seminţele în alveole”, spune fermierul.
Odată aşezate în alveole, seminţele au nevoie de circa o lună de odihnă, la adăpostului solarului din curtea casei lui Negoiţă Angheluţă, până când tulpinile tutun se dezvoltă suficient pentru a putea rezista pe câmp. După plantare, tutunul trebuie erbicidat şi prăşit de trei ori într-o vară.
„Se recoltează cam de patru ori pe an, când frunzele sunt galbene. Odată ce ai rupt primele frunze, planta începe să crească rapid în înălţime. Ar fi trebuit deja să recoltăm o dată în iulie, dar plantele sunt atât de mici încât am amânat. La Paşcani şi la Târgu Mureş nu se vede om cu om în lanul de tutun, la vremea asta. Plantele ajung la peste doi metri înălţime, iar producţia sare şi până la trei tone la hectar. Dar la noi a fost un an prost. Nici n-a plouat, nici sistem de irigaţii nu avem, iar tutunul nostru nu ajunge nici până la genunchi. Până la anul, cred că îmi iau o pompă, ca să pot iriga”, spune fermierul.
Odată culese, frunzele trebuie întinse la uscat în maxim patru ore, pe o aţă vegetală adusă tot de unguri. Utilajul folosit la întinderea tutunul pe aţă se cheamă „maşină de cusut”. Balotarea frunzelor de tutun uscat pentru vânzare se face pe vreme umedă, de preferinţă cu ceaţă. Dacă frunzele sunt prea uscate, se fărâmiţează. Dacă sunt prea umede, mucegăiesc.

„Dacă am fi mulţi, am împărţi şi hoţii!”

Cultivatorul gălăţean de tutun spune că prea puţini sunt cei care aleg această cultură, nu din cauza riscurilor, ci mai degrabă din cauză că e nevoie de foarte, foarte multă muncă. Uneori, şi ziua şi noaptea.
„Eu chiar îmi doresc să fie tot mai mulţi cultivatori de tutun în zona asta. Mulţi preferă însă să planteze pepeni pentru că sunt mai uşor de crescut. Tutunul înseamnă muncă multă. Dacă ar mai fi şi alţii, am putea face o asociaţie ca să ne descurcăm mai uşor, dar şi mai important e că ne-am împărţi hoţii între noi şi n-ar mai trebui să ne chinuim atâta să păzim plantaţiile”, este de părere Negoiţă Angheluţă, supărat pe amatorii de tutun gratuit care-i decimează plantaţia.
Ce-i drept, gălăţenii care au plantat tutun în acest an pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Potrivit directorului Direcţiei Agricole şi de Dezvoltare Rurală (DADR), Profira Onode, gălăţenii au plantat tutun în acest an pe o suprafaţă de 39 de hectare. Cea mai mare parte a culturilor a fost arsă de soare şi declarată calamitată.

Fondurile europene, încă inaccesibile

Negoiţă Angheluţă spune că a încercat în ultimii doi ani, de când cultivă tutun, să acceseze proiecte europene pentru a putea investi în plantaţiile de tutun. N-a reuşit, deocamdată. Cum a găsit posibilitate de extindere a culturii şi cumpărător sigur, pe cantitate destul de mare de marfă, a scăzut numărul de unităţi de dezvoltare economică (UDE) pentru tutun, astfel că nu s-a mai încadrat în criteriile de accesare a fondurilor pentru Măsura 112 , „Instalarea Tânărului Fermier”, deşi în ultimul an aproape că şi-a dublat suprafaţa cultivată. Fermierul e însă optimist. Spune că are viaţa în faţă şi că italienii printre care a lucrat l-au învăţat că în viaţă e bine să faci un singur lucru la care te pricepi şi la care poţi fi cel mai bun. Cu alte cuvinte, în ciuda greutăţilor, Negoiţă Angheluţă e hotărât să producă tot mai mult tutun.

www.viata-libera.ro