“Incidentul” de la Fitioneşti la sonda de gaze a avut loc în timpul operaţiunilor cercetare şi nu a reprezentat niciun pericol pentru siguranţa angajaţilor sau a localnicilor, dar nici a mediului”, au transmis ieri, printr-un comunicat, reprezentanţii Grupului Rompetrol
Aceştia au mai spus că programul de foraj se desfăşoară în acord cu cerinţele Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale, instituţia publică centrală responsabilă. Amplasarea sondei în comuna Fitioneşti suscită de ceva vreme reacţii de opoziţie din partea localnicilor. Oamenii se tem de eventualele efecte negative asupra zonei din cauza acestei sonde. Bubuitura recenta i-a speriat şi mai mult pe localnici care şi aşa nu văd cu ochi bun această forare pentru gaze naturale. Rompetrol a început să foreze în zonă anul trecut, iar în primăvară oamenii din vecinătatea sondei au început să reclame că li se crapă casele din cauza trepidaţiilor. Rompetrol analizează strucutra geologică a zonei, în căutare de hidrocarburi. (A. IVAN)
Talharii de la Măicăneşti au fost trimişi în judecată
Doi fraţi au fost trimişi în judecată în stare de arest pentru talhăria comisă pe 26 iulie la Măicăneşti. Ionuţ şi Cătălin Nistor, de 26, respectiv 20 de ani, din localitate, sunt acuzaţi că l-au abordat pe gălăţeanul Viorel N., de 41 de ani, care se aflase în vizită la rude. Acesta a mers să bea un păhărel înainte de plecare, moment în care i-a cunoscut pe cei doi. Tinerii l-au condus pe un teren viran în zona digului de apărare din satul Belciugele, l-au lovit cu pumnii în faţă şi în stomac, apoi l-au deposedat de două telefoane mobile şi de 10 lei, portmoneul cu cardurile bancare şi cheile locuinţei. La scurtă vreme, autorii au fost identificaţi şi reţinuţi iar pe 28 iulie, Judecătoria Focşani a decis arestarea acestora. (G. SAVA)