
LA START… În perioada 11-13 aprilie, baza sportivă “Dalsor Footbal” din Vaslui va găzdui prima ediție a turneului de minifotbal “Spring Cup” Vaslui, organizat de ACS Ivacec Vaslui și Asociația Județeană de Minifotbal Vaslui. Se anunță un turneu competitiv și extrem de puternic, cu echipe de top din orașele Vaslui, Bârlad, Iași, Galați și Brăila. Competiția va debuta vineri, 11 aprilie, de la ora 18:00.
Prima ediție a turneului va fi structurată pe două categorii de vârstă: Open și Old-Boys. La categoria Open participă 12 echipe, iar la Old-Boys s-au înscris 8 formații. În competiția Open participă patru echipe de top din Iași, Arsenal Iași (echipa aflată pe primul loc în Liga Magică Iași), Bellfoot Iași (vicecampioana României la minifotbal), La Ciorap Iași, Sporting Iași, echipe ca și calificate în play-off. “Este prima ediție de Spring Cup Vaslui, sperăm să devină un turneu de tradiție în minifotbal și să creștem nivelul de la an la an. Mulțumim echipelor participante și celor care fac posibilă organizarea unui astfel de eveniment: Sport’s Pub Vaslui, Burinst Mag, Dc Comercial, 2RLogistic, Florăria Happy, Score4All, Aspigraf, Adrian-Viorel Ciurariu cu „VioTransport România-Germania-Luxemburg”, pizzeria Vecchia Roma, Comstar Automobile S R. L., OTI DISTRIBUTION VASLUI SRL, Alin Luca „KUL FLEET Flota parteneră BOLT Vaslui/Bârlad”, =AppolloConstruction, Teo Garden Design, La Brici NON STOP, Liga de Minifotbal Vaslui și Dalsor Football Vaslui. Le dorim succes echipelor participante, dorim ca fair-play-ul să primeze și cel mai bun să cîștige!”, a anunțat Irinel Postolache, președintele ASC Ivacec Vaslui. Iată componența grupelor la categoria Open: Arsenal Iași, Ivacec Vaslui, Rossonerii Bârlad (grupa A), La Ciorap Iași, CSM Iași 2020, All4One Bârlad (gr. B), Sporting Iași, Academica Iași, Army Team Bârlad (gr. C) și Bellfoot Iași, Juventus Brăila, Athletic Vaslui (gr. D).
Se anunță meciuri tari și în turneul “veteranilor”
În ceea ce privește turneul Old-Boys, cele 8 echipe au fost împărțite în două grupe: Flacăra Bârlad, Real Vaslui, Colloseum Iași, Rossonerii Bârlad (Grupa A) și Select Bârlad, Red Star Vaslui, Liss Affair Iași și Rapid Galați (Grupa B). Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinalele competiției.